Z ăvoiul râmnicean se întinde între malul Olăneștiului și Iazul Morilor. Primele amenajări ale grădinii publice datează din vremea domnitorului Barbu Știrbei. « Prin afișul din 9 august 1850, dat cu prilejul vizitării localității, domnitorul Barbu Știrbei a hotărât facerea acestei grădini pentru preumblare obștească (... ) ». « Zăvoiul, grădina mare — menționează Cella Delavrancea cu copaci de o excepțională mărime. Plute bicentenare își înalță falnice brațe, sălcii colosale la marginea lacului lasă să curgă șiroaie de verdeață » (Râmnicu Vâlcea, în Scrieri , Editura Eminescu, p. 300). Dar Zăvoiul, cu cărările sale umbrite de frunzișul copacilor seculari, cu oglinda strălucitoare a lacului, cu fântânile sale cu apă, cu statuia impunătoare a lui Știrbei Vodă, avea să fie martorul manifestărilor din timpul revoluției de la 1848, cu care prilej s-a intonat aici imnul libertății naționale Deșteaptă-te române. Sursa Costea Marinoiu , Itinerare vâlceane, Editura Sport –