Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Mănăstirea Dintr-un Lemn

Bătrâni din Horez, Vâlcea (1928)

Mănăstirea Dintr-un Lemn

        Situată la aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicu-Vâlcea şi la 12 km nord de Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frânceşti, separată prin dealurile vecine de mănăstirile Surpatele şi Govora, pitoreasca Mănăstire Dintr-un Lemn este o oază de pace şi de bucurie spirituală pentru toţi aceia care zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei.        Potrivit unei vechi tradiţii locale, ar fi luat fiinţă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoană ce se păstrează şi azi în biserica de piatră a mănăstirii. În baza acestei tradiţii aşezarea monahală de aici poartă numele Dintr-un Lemn.      Icoana Maicii Domnului de care este legată existenţa acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu multă veneraţie în biserica mare. Documentele vremii şi pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale -   care datează din anul 1