Situată la aproximativ 25
km sud de municipiul Râmnicu-Vâlcea şi la 12 km nord de Băbeni, pe valea
Otăsăului, în comuna Frânceşti, separată prin dealurile vecine de mănăstirile
Surpatele şi Govora, pitoreasca Mănăstire Dintr-un Lemn este o oază de pace şi
de bucurie spirituală pentru toţi aceia care zăbovesc mai mult la adăpostul
zidurilor ei.
Potrivit unei vechi tradiţii locale, ar fi
luat fiinţă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest
loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei
Maicii Domnului, icoană ce se păstrează şi azi în biserica de piatră a
mănăstirii. În baza acestei tradiţii aşezarea monahală de aici poartă numele
Dintr-un Lemn.
Icoana Maicii Domnului de
care este legată existenţa acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu
multă veneraţie în biserica mare. Documentele vremii şi pisania bisericii de
zid, aflată deasupra intrării principale -
care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ştefan Cantacuzino
(1714-1716) – atestă pe Matei Basarab drept ctitorul acestei mănăstiri.
Din punct de vedere
arhitectonic biserica de zid este în plan triconc, cu altar octogonal, iar
pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi. Pe lângă icoana Sfintei Fecioare,
de care este legat trecutul mănăstirii, se păstrează cele două policandre de la
Şerban Cantacuzino şi doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari
împărăteşti, precum şi alte 36 de icoane mai mici zugrăvite în anii 1833-1840
de Gheorghe Gherontie de la Hurezi. În 1715 Ştefan Cantacuzino restaurează în
întregime clopotniţa mânăstirii, situată la intrarea în incinta principală şi
Casa Domnească. Iconostasul, sculptat în lemn de tei, în 1814, este o
veritabilă operă de artă ca şi multe din icoanele de lemn ce împodobesc
bisericuţa în interior.
În cimitirul mănăstirii,
din partea de vest a ansamblului monahal, se află biserica de lemn, ridicată pe
la anii 1810-1814 de către Iancu, ginerele lui Grigore Socoteanu, pe locul celei vechi din secolul
al XVI-lea, atribuită Ancuţei, fiica doamnei Chiajna, fiind reparată în 1733,
apoi, după cum am văzut, în 1814, după
ce arsese „din întâmplare”. Restaurări
ale bisericii de lemn, obiectiv reprezentativ al artei religioase a lemnului
din veacul al XIX-lea, s-au făcut şi în anii din urmă, în prezent bisericuţa ,
umbrită de câţiva stejari falnici – posibil contemporani cu cei din veacurile ctitoriei celei dintâi–, păstrându-se în
condiţii bune. Icoanele vechi, pictate pe lemn, ce înlocuiesc pictura, şi
catapeteasma din lemn sculptat, fac ca interesul credincioşilor pelerini la
Mănăstirea Dintr-un lemn să se îndrepte, în mod deosebit, către aceasta
Comentarii
Trimiteți un comentariu