RÂMNICU-VÂLCII Pe sub seară scoborâm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale și prin marmura care se găsește în munte. A doua zi dimineață suntem în Râmnicu-Vâlcii. Orașul se urcă pe un tapșan trăgănat pe malul drept al Oltului. Biserici multe își înalță turnurile strălucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperișuri mari, înnegrite de ploi, par adâncite în amintirea bunelor vremuri de demult. Așa arăta orașul la vremea când apărea cartea România pitorească (1901) În fund, dealul Capela îngrădește vederea spre munți; în partea dinspre miazănoapte-i Episcopia, așezată aici de pe la jumătatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazăzi, se-ntinde "zăvoiul" — grădina publică a orașului. Cum ieși din Râmnic pe șoseaua ce suie spre Râul-Vadului, vezi în stânga "Cetățuia", un schituleț înfipt în vârful unui deal înalt și țuguiet, loc de strajă și de apărare în zilele de viforoase-nvăluiri. Reportaj tv din 1968 (lectura din