RÂMNICU-VÂLCII (fragment din România pitorească de Alexandru Vlahuță - 1902)

 RÂMNICU-VÂLCII

Pe sub seară scoborâm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale și prin marmura care se găsește în munte. A doua zi dimineață suntem în Râmnicu-Vâlcii. Orașul se urcă pe un tapșan trăgănat pe malul drept al Oltului. Biserici multe își înalță turnurile strălucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperișuri mari, înnegrite de ploi, par adâncite în amintirea bunelor vremuri de demult.

Așa arăta orașul la vremea când apărea cartea România pitorească (1901)

           

În fund, dealul Capela îngrădește vederea spre munți; în partea dinspre miazănoapte-i Episcopia, așezată aici de pe la jumătatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazăzi, se-ntinde "zăvoiul" — grădina publică a orașului. Cum ieși din Râmnic pe șoseaua ce suie spre Râul-Vadului, vezi în stânga "Cetățuia", un schituleț înfipt în vârful unui deal înalt și țuguiet, loc de strajă și de apărare în zilele de viforoase-nvăluiri.

Reportaj tv din 1968 (lectura din textul lui Alexandru Vlahuță)                 

Aici a fost prins Radu de la Afumați și ucis, împreună cu fiul său, Vlad, de boierii țării răsculați sub Neagoe Vornicul și Drăgan Postelnicul la 1529. În fața Cetățuiei, de partea cealaltă a orașului, se ridică, tot așa în formă de stog, dealul Troian, pe vârful căruia generalul Magheru își așezase tabăra de panduri gata de luptă în mișcarea de la 1848.

Schitul Cetățuia

Toată Valea Oltului, această mare cetate ocrotitoare a românilor în zile de primejdie, este plină de amintiri istorice. Nu e zidire veche, ruină, movilă de pământ de care să nu fie legat un cântec, o legendă, un nume de viteaz. Pe aici au străbătut romanii în inima Daciei, lăsând lagăre întărite la Pons Aluti, la Buridava și la Praetorium.

Sfinte ni-s văile și măgurile acestea, — ele au văzut aievea chipul măreț al lui Traian, codrii lor au răsunat de tropotul cailor cari duceau la biruință pe cei mai mari și mai îndrăzneți cuceritori ai lumei; sfânt ni-i râul acesta, cu apa învolburată și cu nisip de aur, în undele lui s-au oglindit lucitoarele scuturi cu cei doi prunci care sug la lupoaică — ostașii secerători de pe columna lui Traian sunt legionarii care acum optsprezece veacuri, în drumul lor spre Sarmisegetuza, s-au oprit în holdele părăsite de pe Valea Oltului ș-au secerat un lan de grâu ca să-și facă provizie.

Cascada din Zăvoi