Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta valcea in imagini

Bătrâni din Horez, Vâlcea (1928)

VÂLCEA ÎN ACUARELELE LUI AMEDEO PREZIOSI (partea a II-a)

         Schițele pe care Amedeo Preziosi le-a realizat în România au o valoare narativă incomparabilă prin comparație cu cele făcute pe alte meleaguri. Ele câștigă printr-un colorit variat și nuanțat, totul fiind susținut de o rețea de linii evocatoare și precise. Activitatea din România pare că l-a înscris într-o nouă etapă în cariera sa plastică. Toate lucrările sale din România sunt interesante prin inedit și autenticitate. Prin fazele diferite de execuție în care ele au rămas istoriei - unele doar începute, altele avansate, altele neterminate, ele permit istoricilor și criticilor de artă să facă o reconstituire a modului în care acesta a lucrat.                                         Mănăstirea Hurezi Toate schițele și acuarelele sale arată istoricilor o persoană capabilă de o muncă febrilă, de maxim o oră, timp în care finaliza practic un tablou. El fixa pentru început orizontul, apoi schița cu creionul linii sinuoase, continui în funcție de necesități, adâncea execuția și o tri

Schitul Ostrov

         Schitul Ostrov a fost construit între anii 1518 - 1522, fiind o ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab și a soției sale Despina. Numele de Ostrov îi vine de la faptul că este construită pe un ostrov (insuliță) a Oltului în centrul orașului - stațiune Călimănești din județul Vâlcea.       Biserica schitului este zidită pe locul unui mai vechi locaș. A fost sființită nezugravită. Pictura este începută a fi executată la 1752, cu altarul și se termină cu restul bisericii în 1760. Tot atunci în aceeași perioadă, pisania veche a fost înlocuită cu o pisanie în limba română cu litere chirilice.      De remarcat în arhitectura interioară tâmpla aurită din lemn de tei veche de când biserica, icoanele împărătești așișderea, poate cele originale după unii și Icoana Maicii Domnului, restaurată în 1791 de către un cunoscut zugrav de biserici al locului, Ioan Zugravul.               De asemeni, fără a minimaliza restul de valori, sunt trei ic