VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

U nul dintre cele mai frumoase locuri din vechiul Râmnic și cert motiv de mândrie pentru toți râmnicenii a fost și este in continuare Parcul Zăvoi. Numele dat parcului se datorează așezării sale, lângă râul Olănești, zona fiind un zăvoi al râului, adică o pădure crescuta in margine râului, inundata de regula de acesta la revărsări. Parcul este situat in zona de Sud Vest a orașului, intre albia râului Olănești si fostul vad numit Iazul Morilor (asanat la finalul anilor 70). Conform slovelor de pe Obeliscul situat in Parc, "Prin ofisul din 9 August 1850, dat cu prilejul vizitării orașului, Înălțatul Domnitor Barbu Știrbei a hotărât facerea acestei grădini pentru preumblarea obșteasca". Într-adevăr, din cate se pare domnitorul ar fi dat din vistieria personala 100 de icosari pentru amenajarea parcului. Astfel, chiar anul următor, după realizarea exproprierilor are loc trasarea aleilor din parc si se taluzează malurilor celor doua iazuri de moara care trav

      Salinele de la Ocnele – Mari au fost folosite încă din Evul Mediu drept închisoare domnească şi destinată pedepsirii condamnaţilor de drept comun, obligaţi să lucreze în salinele din apropiere. Organizarea modernă a închisorii de la Ocnele Mari este realizată prin decretul de înfiinţare şi regulamentul de funcţionare al penitenciarelor din anul 1874 şi prin aplicarea legii Institutelor de Prevenţie din anul 1926. Penitenciarul a funcţionat până în anul 1964 când, datorită alunecărilor de teren care îi ameninţau perimetrul, a fost evacuat. În perioada 1940-1942, în localul penitenciarului a funcţionat şi Institutul de reeducare a minorilor, evacuat de la Gherla şi transferat, mai apoi, la Slatina. Clădirea propriu-zisă a penitenciarului avea două aripi, cu parter şi etaj, cu un total de 12 camere cu dimensiunea de 6x8 fiecare şi fiind amplasate câte trei pe nivel. Ferestrele camerelor dădeau spre curţi interioare, iar încălzirea în timpul iernii se făcea cu sobe cu lem

Oric â t de interesantă și  precisă ar fi descrierea locurilor vizitate de Auguste Lancelot, cele mai importante rămân desenele sale, comparându-se cu reportajele fotografice din zilele noastre. Mănăstirea Cozia Cheile  Bistriței     Lunga sa descriere din Le Tour du monde (volumul 17, 1868) este însoțită de 80 de gravuri, din care, cea mai mare parte prezintă monumente, mănăstiri, peisaje din Vâlcea. Diferit fată de alți călători străini ajunși pe meleagurile noastre, Lancelot dedică un capitol întreg tradițiilor populare, religioase dar și meșteșugurilor tradiționale românești.   Călugăriță de la Surpatele Fierărie    Spre deosebire de alți artiști străini, el a avut, nu numai darul de a observă lucrurile ca un pictor, ci și un sentiment de pietate pentru ceea ce constituie moștenirea culturală și artistică a generațiilor trecute lăsate generațiilor prezente.  Port popular Intrare într-o casă  țărănească   Multe din gravurile sale ne pr

    Continuăm călătoria prin Vâlcea anului 1860, alături de pictorul francez Dieudonne Auguste Lancelot, care a imortalizat locurile vizitate atât în gravuri cât și  în cuvinte - povestirea sa având un farmec aparte, în care se îmbină descrierea cu numeroase considerații   și  impresii personale (am încercat să păstrez parfumul vorbirii de acum 150 de ani).      Râmnicul are case pretențioase , alături de colibe din lemn, «comune orașelor   românești ». Odată mai mult călătorul francez simte lupta dintre vechile tradiții   și  ideile moderne, care «ne îndeamnă să ne îndreptăm spre  capătul cel mai rău al progresului: strălucitorul, înaintea convenabilului; luxul, înaintea ordinei»    Regiunea dealurilor, cu liniile lor armonioase, cu vegetația   splendidă, cu vii și  pomii fructiferi, îi încântă . Se oprește  mai întâi la Mănăstirea Dintr-un Lemn, o biserică modestă, în mijlocul unui cimitir, plin de cruci sculptate și  zugrăvite.    Mănăstirea Dintr-un Lemn Cimitirul  Măn