VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

    Obiceiuri si tradiții de Paște în Vâlcea de acum un secol în Vâlcea Adevărata zi în care se roşesc ouâle, este Vinerea cea Mare, care se mai numeşte şi Vinerea cea seacă. Însâ în Vinerea ouălor nu se roşesc ouăle cele ce se destină a fi împărţite în ziua de Paşti, de sufletul răposaţilor. Aceste ouă se roșesc în Sâmbăta Paştelor, şi sunt încondeiate totdeauna de persoane curate (Teodor Bălăşel, Şez., XVII, 20). Oul rosu cu care te-ai impãrtãsit in ziua de Pasti, îl pãstrezi peste an, si dacã in cursul anului se va sparge si va face viermi, e semn ca vei fi cu noroc. Dacã, din contra, se pãstreazã bine, e semn cã vei fi sec de noroc (Bãlãsel, Sez., XVII, 22). Cei bãtrâni, cu deosebire mamele care au copii morti, sau fãrã de lumânare, nu pot lua nimic in gurã înainte de a împãrti de safletele rãposatilor ouã rosii cu lumânãri, care au fost aprinse in momental când s'a încunjurat biserica cu Domnul Hristos (Epitaful). Cu aceastã ocazie de obiceiu se impart ouã rosii pe care

  Râmnicu Vâlcea 1918 Imagini de-a lungul vremii ale unui monument de arhitectură, un simbol al orașului, care a fost pe rând - Tribunal (1898-1900) - Palatul de Justiţie - Casă de Cultură (Bibliotecă)- Casa Armatei Râmnicu Vâlcea 1957   Palatul de Justiţie s-a construit de judeţ şi s-a inaugurat la 1 septembrie 1900. În acest edificiu, şi-a desfăşurat activitatea tribunalul până în anul 1955, când imobilul a primit alte destinaţii, în local funcţionând Casa de Cultură Rm. Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană. Prin Decizia 121 din 23 februarie 1980, se transmite localul Casei de Cultură şi Bibliotecii Judeţene Râmnicu-Vâlcea, precum şi   terenul aferent, în administrarea directă a Ministerului Apărării Naţionale, aici desfăşurându-şi activitatea Casa Armatei.   Prin Sentinţa civilă din 26 martie 1997, s-a dispus evacuarea Garnizoanei Vâlcea din imobil, dată de la care clădirea a revenit în proprietatea Ministerului Justiţiei. Râmnicu Vâlcea 1960 Construcţia a fost edificată între anii 1898

  Dumitru Drăghicescu  (1875 – 1945) Dumitru Drăghicescu s-a născut la 4 mai 1875, în comuna Zăvoieni, judeţul Vâlcea. După absolvirea şcolii primare în satul natal, Dumitru Drăghicescu s-a înscris la Liceul Carol din Craiova, obținând diploma de bacalaureat în 1896. Pleacă apoi la București, unde, în 1901 își ia licența la Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității din București cu lucrarea Influența lui Kant asupra lui Auguste Comte. În timpul facultății, în 1898, înființează un cerc de studii și acțiune socială numit România rurală și o publicație cu același nume care va milita, pe parcursul a 50 de numere, pentru drepturile tărănimii.        În 1901 pleacă la Paris, unde va studia la Collège de France și École des Hautes Études Morales et Sociales, urmând cursurile extraordinarilor profesori Henri Bergson, Émile Boutroux, Émile Durkheim, Gabriel Tarde și Théodule-Armand Ribot. În 1902, devine membru al Societății de sociologie din Paris. În anii 1903-1904, urmea

  Căștigătoarea Cupei României 1973 În 1973, Cupa României se încheia cu o câștigătoare surpriză: Chimia Râmnicu Vâlcea, echipă aflată pe atunci în a doua divizie. Vâlcenii trecuseră în finală cu 3-0, după rejucare, de Constructorul Galați, formație din al treilea eșalon. După succesul nescontat, Chimia, în a cărei conducere se afla „eternul” Dumitru Dragomir, a jucat în Cupa Cupelor în toamna lui 1973. Vâlcenii i-au întâlnit pe nord-irlandezii de la Glentoran. Prima manșă, jucată pe Municipalul din Vâlcea, în fața a cinci mii de spectatori, s-a încheiat la egalitate, 2-2. Românii au condus de două ori, prin reușitele lui Gheorghe Gojgaru, dar nord-irlandezii au revenit de fiecare dată. Miercuri 19 septembrie 1973, Rm. Vâlcea. Chimia Rm Vâlcea – Glentoran Belfast (Irlanda de Nord) 2-2 (2-1) Chimia – Stana – Cinca, Boriz, Pintilie, Lepadatu – Haidu, Donose, Ionescu – Sutru, Gojgaru, Iordache (min 80 Orovitz). Glentoran Belfast – Paterson – Hill, Gorman (min. 46 Wallsh), Stewar

         Chimia Râmnicu Vâlcea, câștigătoarea uneia dintre cele mai surprinzătoare finale a Cupei României din istoria fotbalului românesc               Chimia Râmnicu Vâlcea a existat în fotbalul românesc din 1946 până în 2004, când s-a desființat. Totuși, Chimia rămâne pe lista câștigătoarelor de Cupa României.           Chimia este ultima câștigătoare de Cupă de divizie inferioară. A fost atunci condusă de tânărul Dumitru Dragomir, care peste ani a devenit președintele LPF.           Ediția 1972-1973 a Cupei României a fost cu adevărat una ieșita din tipar. În acele vremuri campionatul era dominat de Steaua, Universitatea Craiova, FC Argeș, Dinamo București, în timp ce în finala cupei au ajuns doua echipe considerate ,,desculțe’’. Chimia Rm. Vâlcea, divizionara B si Constructorul Galați, o echipa pierduta aievea prin negura …Diviziei C. 1973 RM. Vâlcea.,,Chimia'' câstigă ,,Cupa României '' la fotbal ! Râdul de sus de la stânga HAIDU , SUTRU , BURLACU , ANESCU, CI

            În anul 1915, din inițiativa lui fraților Arsenie,  promotori ai sporturilor de iarnă din țara noastră, a luat ființa Centrul de bob din Râmnicu-Vâlcea.           În 1922, se înființează Campionatele naționale la sporturi de iarnă. Campionatul de bob are loc la Sinaia, la proba echipe de club, câștigător fiind echipajul Centrului Râmnicu Vâlcea, care-l are ca pilot pe Iorgu Arsenie. ,,Între cele două războaie mondiale, dealul Capela a început să preocupe pe organizatorii de competiții sportive de iarnă la nivel național. Au fost anii de glorie ai Capelei. Două trambuline de schi, una mică și una mare, au apărut ca prin minune pe platoul din apropierea motelului de astăzi. A fost amenajată și o pistă de bob, considerată pe atunci cea mai bună și cea mai lungă din țară. Aceasta începea din vârful dealului unde se construise și o cabană, se strecura în serpentine printre brădetul argintiu și se termina pe valea îngustă prin care curgea un fir de apă, de sub zidurile episcopi

       Râmnicu Vâlcea - Plute pe Olt                                         „ Cartea Oltului. Statuia unui râu” este un reportaj literar despre râul Olt și locurile străbătute de acesta, în lungul său drum spre Dunăre, scris de Geo Bogza în perioada interbelică și publicat în 1944. Întrebat de ce a ales Râul Olt, scriitorul a răspuns că pentru el ‚,,Oltul nu este doar un râu, ci un simbol, un martor al celor mai importante evenimente istorice prin care a trecut poporul român".        Redau numai un fragment (ilustrat cu câteva vederi vechi) despre plutărit,   o ocupație veche de sute de ani, ce a rămas doar în amintirea sătenilor din localitățile de pe Valea Oltului (și mai ales a Lotrului). Jos, lângă piciorul negru al Coziei, plutaşii lucrează de zor. Rând pe rând, brazii bătrâni şi groşi, care dau notele profunde, sau cei tineri şi subţiri, ai sunetelor înalte, sunt rânduiţi pe faţa Oltului, fiecare la locul lui, pentru ca întreg şi armonios să fie cântecul.Aşa întocmesc oam