Plutăritul pe Olt

    

 

Râmnicu Vâlcea - Plute pe Olt                                 

     „Cartea Oltului. Statuia unui râu” este un reportaj literar despre râul Olt și locurile străbătute de acesta, în lungul său drum spre Dunăre, scris de Geo Bogza în perioada interbelică și publicat în 1944. Întrebat de ce a ales Râul Olt, scriitorul a răspuns că pentru el ‚,,Oltul nu este doar un râu, ci un simbol, un martor al celor mai importante evenimente istorice prin care a trecut poporul român".

      Redau numai un fragment (ilustrat cu câteva vederi vechi) despre plutărit,  o ocupație veche de sute de ani, ce a rămas doar în amintirea sătenilor din localitățile de pe Valea Oltului (și mai ales a Lotrului).

Jos, lângă piciorul negru al Coziei, plutaşii lucrează de zor. Rând pe rând, brazii bătrâni şi groşi, care dau notele profunde, sau cei tineri şi subţiri, ai sunetelor înalte, sunt rânduiţi pe faţa Oltului, fiecare la locul lui, pentru ca întreg şi armonios să fie cântecul.Aşa întocmesc oamenii din Olanu – aplecaţi cu grijă şi bucurie asupra ei, nerăbdători să o vadă gata cât mai curând – enorma şi gingaşa claviatură a plutei.

Când a fost pe deplin încheiată, fiecare brad legat de ceilalţi, jucând numai atât cât e nevoie, patru inşi care, din acel ceas, nu se vor mai despărţi multă vreme, o desfac de la ţărm – şi marea aventură începe. De foarte de sus, de pe zidurile abrupte ale Coziei, caprele urmăresc, curioase şi aprobatoare, primejdiosul început de călătorie.

      Din prima clipă, puternice vârtejuri au şi prins fragila alcătuire în tumultul lor. Cei patru abia ajung să o stăpânească. Iar încercările prin care trec nu le dau răgaz nici să respire. Instalaţi la cârme, doi în faţă şi doi în spate, ei se străduiesc să o ferească de ghearele şi dinţii care o pândesc. Dar abia au scăpat dintr-o vâltoare, ce îi sălta nebuneşte, într-un ritm furtunos, când ţărmurile – numai bolovani şi stânci colţuroase – încep să se apropie unul de altul, fără să ţină seama de existenţa lor şi de iuţeala cu care vin la vale. Cu îndârjire şi disperare, aprigii cârmaci se luptă să se menţină pe firul alarmant de îngust al torentului. Ca şi cum şi-ar da seama de ceea ce e în joc, pluta răspunde numaidecât, la fiecare gest, supusă, cu multă sârguinţă. În sfârşit, alunecă prin strâmtoare, abia zgâriindu-se de maluri.

Plute pe Olt la Bivolari