Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Ramnicu Valcea

Bătrâni din Horez, Vâlcea (1928)

RÂMNICU VÂLCEA ACUM UN SECOL (1924) - PARTEA a III-a

Fragmente din   Prin Vâlcea pitorească – călăuză pentru auto-turism   și excursiuni (1924) –  partea a III-a     , , Depe. dealul Capela, tot înainte apoi la dreapta, pe coama dealurilor se poate ajunge la Cetă ț uia, o mică Biserică întărită. a ș ezat ă , pe vârful unui deal. Această Biserică ridicată în secolul al XIV-lea sau al XV-lea, când Noul Severin era re ș edin ț a   olteană a Domnilor, scaunul obi ș nuit al Banilor ș i al celor de al doilea Mitropoli ț i ai ț ării. Dealul Capela - Vedere spre Olt Cetă ț uia era o întăritură de pază a ora ș ului. Biserica în care, în 1529 a fost omorât Radu dela Afuma ț i s'a surpat. În locul ei, pe vremea lui Ș erban Cantacuzini, Mitropolitul Teodosie a ridicat la 1680 o nouă clădire. Ce se vede azi e o prefacere a Mitropolitului Nifon de pe vremea lui Ştirbey-Vodă. Schitul Cetatuia                                       Schitul Cetățuia (1900) La Cetăţuie se poate merge şi

Râmnicu Vâlcea acum un secol (1924) - partea I

Un lăudabil efort de promovare a Județului Vâlcea, de acum un secol, mai exact 1924, prezintă frumusețile județului și posibilitățile de vizitare a acestora. Acest veritabil ghid turistic intitulat   Prin Vâlcea pitorească – călăuză pentru auto-turism și excursiuni , merită să fie citit în varianta originală, păstrând farmecul limbii române de la începutul secolului trecut. Textul nu cuprinde foarte multe ilustrații, așadar voi exemplifica locurile descrise cu   imagini și cărți poștale vechi din acea perioadă. Prima parte, după o scurtă prefață, constituie o prezentarea a orașului Râmnicu Vâlcea.                                                                     Jude ț ul Vâlcea Cine vrea să cunoască u ș or ș i pe de-antregul frumuse ț ile mun ț ilor ș i ale regiunilor învecinate din neîntrecutul ș i legendarul ț inut al Oltului, n'are decât să vie în ora ș ul Râmnicu-Vâlcea ș i de acolo să- ș i aleagă locurile pe cari să le cutreere. Să- ș i aleagă, dacă. va

Judecătoria Râmnicu Vâlcea

Clădirea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea este monument de arhitectură înscris în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004. Iniţial a fost destinată ca sediu pentru Palatul Administrativ-Financiar. Imobilul a fost construit între anii 1906-1907 de ing. Henri Sousskind şi de antreprenorul ing. Balasan. Palatul a fost construit pe locul caselor doamnei Stăncuţa Meculescu, unde funcţiona şcoala primară de fete, pentru o chirie de 50 de galbeni pe an. Judecătoria Râmnicu Vâlcea îşi are originile în judecătoria judeţului, înfiinţată în 1831, conform prevederilor Regulamentului Organic, ca instanţă „la întâia cercetare”. În 1879 se înfiinţează ocoalele judecătoreşti rurale, urbane şi mixte. În fiecare ocol, inclusiv în Râmnicu Vâlcea, s-a înfiinţat o judecătorie mixtă de ocol. Din 1908, acestea au devenit judecătorii mixte, iar din 1938 „judecătorii de pace mixte”, pentru ca în 1944 să fie desfiinţate. După 1947, Judecătoria Râmnicu Vâlcea redevine instanţă a oraşului

Mănăstirea Govora

     Mănăstirea Govora din comuna Mihăiești, județul Vâlcea, se află la poalele dealului Coşul Mare, la 6 km distanță de stațiunea Băile Govora şi la 18 km de Râmnicu Vâlcea, pe fosta moşie Hinţa.      Aşezământul monahal de la Govora se numără printre cele mai vechi din ţara noastră, fiind ctitorit între secolele XIV-XV, în vremea domnitorului Vlad Dracul. Nu se știe data exactă la care a fost zidită prima biserică pe acest loc. Numele sfintei mânăstiri vine de la cuvântul slavon gavariti, care înseamnă a vorbi sau izvor.      L a anul 1440, sub domnia lui Vlad Ţepeş, biserica a fost stricată de boierul Albu cel Mare. Ea a fost rezidită între anii 1492-1496, de către domnitorii Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Mai târziu, între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab a făcut Sfintei Mânăstiri Govora o reparaţie totală, în vederea instalării în incinta acesteia a tiparniţei dăruite de Sfântul Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului.             Între anii 1710-1711,