Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta pista de bob

Bătrâni din Horez, Vâlcea (1928)

RÂMNICU VÂLCEA ACUM UN SECOL (1924) - PARTEA a III-a

Fragmente din   Prin Vâlcea pitorească – călăuză pentru auto-turism   și excursiuni (1924) –  partea a III-a     , , Depe. dealul Capela, tot înainte apoi la dreapta, pe coama dealurilor se poate ajunge la Cetă ț uia, o mică Biserică întărită. a ș ezat ă , pe vârful unui deal. Această Biserică ridicată în secolul al XIV-lea sau al XV-lea, când Noul Severin era re ș edin ț a   olteană a Domnilor, scaunul obi ș nuit al Banilor ș i al celor de al doilea Mitropoli ț i ai ț ării. Dealul Capela - Vedere spre Olt Cetă ț uia era o întăritură de pază a ora ș ului. Biserica în care, în 1529 a fost omorât Radu dela Afuma ț i s'a surpat. În locul ei, pe vremea lui Ș erban Cantacuzini, Mitropolitul Teodosie a ridicat la 1680 o nouă clădire. Ce se vede azi e o prefacere a Mitropolitului Nifon de pe vremea lui Ştirbey-Vodă. Schitul Cetatuia                                       Schitul Cetățuia (1900) La Cetăţuie se poate merge şi