Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2021

Bătrâni din Horez, Vâlcea (1928)

Vâlcea menționată într-o hartă veche a Țării Românești (1787)

       Printre actele Ministerului de Război, de la Viena, ce alcătuiesc partida războiului ruso-austro-turc (1787/88-1791/92) este și o hartă a Țării Românești folosită de armată în timpul războiului amintit și apoi de administrația austriacă.           Harta este mult mai veche decât data la care a fost tipărită (1787).       Cercetând îndeaproape această hartă observăm mai întâi bogăția așezărilor de la acele vremuri (sate, comune, orașe), precum și împărțirea teritoriului în județe, respectiv, cinci în Oltenia și douăsprezece în Muntenia.      Observăm apoi ținutul istoric numit «Lowischtea» ce cuprindea o   parte din județul Vâlcea de astăzi și o altă parte din județul Argeș (aproximativ 20 de așezări).      Sunt menționate și alte așezări importante din Vâlcea precum Cozia, Cornet, Orezu (Horezu)  iar Râmnicu Vâlcea era trecut Rîmnik.

,,Cercetașii'' din Râmnicu Vâlcea în 1915

  O echipă a cohortei ,,Constantin Brâncoveanu" a cercetașilor din R.-Vălcea, plecând în excursiune sub conducerea d-lui A. Drummer, farmacist, și a consilierului technic Iorgu Arsene (Promotor al sporturilor de iarnă în Vâlcea - Iorgu Arsene îşi confecționează un bob (''Avalanşa'') şi împreună cu boberul Tiţă Rădulescu au plecat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Chamonix, unde participă la întreceri, cucerind trei cupe) . Cercetașii au pornit cu itinerariul Curtea-de-Argeș, Pitești — Câmpu-Lung — Ploeşti — Sinaia și Toată această distanță va fi străbătută pe jos. Durata excursiunii e de o lună de zile. La plecare li s'a împărțit ciocolată de către d. primar al orașului R.-Vâlcea, și d. Colonel Arghirescu li-a dat lopeți și foi de corturi, pentru odihnă în timpul nopții. În imagine cercetașii sunt adunați pe Bulevardul Tudor Vladimirescu (în spate se văd Palatul de Justiție, Statuia Independenței și Foișorul de foc).     Preluare din Gazata Ilustrată (29 au

,,Iarăși linia ferată directă R. Vâlcea - Curtea de Argeș - Pitești'' articol din Naționalul Vâlcii 1934

  „ Naționalul  Vâlcii” — Martie-Aprilie, 1934 Iarăși linia ferată directă R. Vâlcea - Curtea de Argeș - Pitești Se vântură iarăși vorba că in curând se vor începe lucrările pe teren ale căii ferate, de mult studiată a se construi între R. Vâlcii și Pitești direct peste Olt și Topolog și prin tunele deschise pe sub dealurile Negru și Comarnic și pe sub al Argeșului spre Curtea de Argeș, sau spre gara Radu-Negru. Costul lucrărilor vor fi deabia pe jumătate din suma de 2500 de milioane, câtă trebue ca să se întărească mai bine și linia Vintul de jos-Sibiu și Sibiu – R. Vâlcea, cu construirea altei gări în R -Valcii — mai în sus de depoul de mașini de azi cu lărgirea podului peste râul Râmnic și cu facerea unuia nou, tare, peste OIt spre Budeşti sau spre Valea Sâmnicului. De s'ar începe odată ! Bine-ar fi, că s'ar mai scurta timpul la 3-4 ore de mers la București un tren iute (rapid, accelerat). Numai dacă n'ar interveni alte lucrări de linii ferate, poduri ș. a. mai urg