VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

      Casa care adaposteste expozitia memoriala Anton Pann, este un monument de arhitectura urbana, construit la jumatatea secolului al XVIII-lea, avand foisor si pivnita.   E xpozitia a incercat sa puncteze peregrinarile pe meleagurile Valcii, datand din anii 1826-1828, 1836-1840, ale celui ce a ramas in constiinta urmasilor drept „fiul Pepelei cel istet ca un proverb” si care a fost „dascal de musichie” la scoala organizata pe langa Episcopia Ramnicului.        Anton Pann (1794, Sliven Bulgaria – 1854, Bucuresti) s-a refugiat in 1812 in Bucuresti, iar in 1827 a fost numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul din Rm. Valcea. Indragostit de nepoata staretei de la manastirea Dintr-un Lemn a fugit la Brasov, unde cei doi tineri s-au casatorit la biserica din Schei.       In acest timp a avut loc si schimbarea numelui initial, care a devenit Antonie Pantoleon si mai apoi, mai scurt, Anton Pann dupa cum este redat in tipariturile vremii. Din 1828, revenit la Bucuresti a desfasu

  RÂMNICU-VÂLCII Pe sub seară scoborâm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale și prin marmura care se găsește în munte. A doua zi dimineață suntem în Râmnicu-Vâlcii. Orașul se urcă pe un tapșan trăgănat pe malul drept al Oltului. Biserici multe își înalță turnurile strălucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperișuri mari, înnegrite de ploi, par adâncite în amintirea bunelor vremuri de demult. Așa arăta orașul la vremea când apărea cartea România pitorească (1901)             În fund, dealul Capela îngrădește vederea spre munți; în partea dinspre miazănoapte-i Episcopia, așezată aici de pe la jumătatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazăzi, se-ntinde "zăvoiul" — grădina publică a orașului. Cum ieși din Râmnic pe șoseaua ce suie spre Râul-Vadului, vezi în stânga "Cetățuia", un schituleț înfipt în vârful unui deal înalt și țuguiet, loc de strajă și de apărare în zilele de viforoase-nvăluiri. Reportaj tv din 1968 (lectura din

  PE CHEIA BISTRIȚEI (fragment din România pitorească de Alexandru Vlahuță - 1902) De la mânăstirea Horez în sus, locurile se sălbătăcesc,  văile-s tot mai înguste și mai râpoase, dealurile acoperite de păduri se-ncolăcesc, se-ncalecă, și închid zarea din toate părțile. E așa de adâncă și de sfântă tăcerea, că înaintezi cu grijă, pare că ție frică să nu deștepți, cu zgomotul trecerii tale, cine știe ce ființi legendare adormite de mii de ani în liniștea acestor pustietăți. Amedeo Preziosi - Hurezi După vrun ceas de drum cotit prin strâmtori și desișuri întunecoase, auzi un vuiet, o gâlgâire de izvoare, ca și cum o stăvilă s-ar fi abătut deodată din calea undelor nerăbdătoare, valea se deschide, codrii se trag la o parte, o priveliște neașteptată, negrăit de mândră, se înfățișează ochilor. Sus, pe brâul muntelui din față, răsar dintre copaci turnulețele mânăstirei Arnota, sfânt lăcaș în care se odihnesc oasele bunului și milostivului nostru domn Matei Basarab. Jos, la poalele muntel