Obiceiuri si tradiții de Paște în Vâlcea de acum
un secol
în
Vâlcea Adevărata zi în care se roşesc ouâle, este Vinerea cea Mare, care se mai
numeşte şi Vinerea cea seacă. Însâ în Vinerea ouălor nu se roşesc ouăle cele ce
se destină a fi împărţite în ziua de Paşti, de sufletul răposaţilor. Aceste ouă
se roșesc în Sâmbăta Paştelor, şi sunt încondeiate totdeauna de persoane curate
(Teodor Bălăşel, Şez., XVII, 20).
Oul
rosu cu care te-ai impãrtãsit in ziua de Pasti, îl pãstrezi peste an, si dacã
in cursul anului se va sparge si va face viermi, e semn ca vei fi cu noroc.
Dacã, din contra, se pãstreazã bine, e semn cã vei fi sec de noroc (Bãlãsel,
Sez., XVII, 22).
Cei
bãtrâni, cu deosebire mamele care au copii morti, sau fãrã de lumânare, nu pot
lua nimic in gurã înainte de a împãrti de safletele rãposatilor ouã rosii cu
lumânãri, care au fost aprinse in momental când s'a încunjurat biserica cu
Domnul Hristos (Epitaful). Cu aceastã ocazie de obiceiu se impart ouã rosii pe
care e desemnatã «poteca rãtãcitã», cãci aceastã «potecã rãtãcitã» este
simbolul drumului celui rãtãcit, pe care orbecã, pe ceea lume, toti cei ce mor
fãrã lumânare, ori fãrã lumina botezului (Bãlãsel, Sez., XVII, 21).
In
ziua de Pasti e bine sã dai pe o apã curgãtoare gãoci de ouã rosii, cãci aceste
gãoci vor merge pe ape pânã vor da in «apele Sâmbetei», si de aci apoi vor
trece in apele cele de sub pãmânt, unde sunt înfipte furcile pãmântului. Iuda
roade mereu la aceste furci, cu gând ca sã scufunde pãmântul, dar când vede
venind pe «apele Sâmbetei» gãoci de ouã rosii, îsi aduce aminte cã a sosit
Pastele crestinilor si i se taie curajul, stã din lucru si furcile in clipã
cresc la loc. De asemenea cei ce mor nebotezati, fãrã lumânare si neispoveduiti
si neimpãrtãsiti, au mare usurare când vãd gãoci de ouã rosii venind pe «apa
Sâmbetei » (Bãlãsel, Sez., XVII, 21).
In
cele trei zile ale Pastelui trebue sã ai, la toatã masa, ouã rosii (Bãlãsel,
Sez., XVII, 22).
In
Lunea Pastilor, prietenii si rudele se viziteazã acasã unii pe altii, dându-si
unii altora ouã rosii. Asa, copiii se duc pe la pãrintii lor, finii pe la nasii
lor, ducându-si unii altora basmale cu ouã rosii. Apoi se adunã cu totii la
horã si aci pun mese, ciocnind ouã rosii si petrecând unii cu altii pânã seara
(Bãlãsel, Sez., XVII, 22).
Lunea Pastelor e o adevãratã sãrbãtoare a
ouãlor rosii. Fiecare crestin duce la bisericã câte o basma de ouã rosii frumos
încondeiate, pe care le pune pe masã in bisericã. Dupã sãvârsirea sfintei
leturghii, preotul le blagosloveste si apoi, fiecare luându-si legãtura sa cu
ouãle, ies afarã înaintea bisericii - preot si popor. Aici fiecare crestin
merge si dã lui mos-popa câteva, zicându-i «Hristos a înviat». Preotul, primind
ouãle, rãspunde «Adevãrat a înviat». In alte localitãti apoi se întinde o masã
mare si frumoasã, care se încarcã cu tot felul de bucate, între care si oua
rosii, se pun cu totii la masã si ospãteazã pe iarbã verde, înaintea bisericii,
dupã ce mai intai preotul a cantat frumoasele psalmodii ale Invierii (Balasel,
Sez. XVII, 229).
Fragmente
din "Ouãle de Pasti", Studiu de Folklor de Arthur Gorovei, Ed. Acad.
Române, 1937
Comentarii
Trimiteți un comentariu