La
începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească, mânăstirea a trecut
printr-o serie de transformări care i-au schimbat întrucâtva înfățișarea. În
această perioadă s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, a fost
refăcută latura de nord a incintei interioare, construindu-se pe această parte
cuhnia sau bucătăria brâncovenească și foișorul de nord, s-a restaurat cișmeaua
de sub foișor (fântâna lui Neagoe Basarab) și au fost reconstruite casele
egumenești (foișorul și încăperile boltite care adăpostesc actuala stăreție) de
pe latura de sud a incintei interioare.
Mănăstirea Cozia - fotograf Carol Pop de Szathmari 1869
În
1717, imediat după ocuparea Olteniei de austrieci, aceștia au demarat lucrări
de fortificare a Mânăstirii Cozia. Austriecii au construit două redute, în
colțurile de sud și nord ale incintei exterioare și două ziduri masive, unul la
nord, de-a lungul râpei, și altul la circa 50 de metri de aripa sudică a
mânăstirii. Ambele ziduri au fost distruse în timpul războiului turco-austriac
din 1788.
Tot
din perioada stăpânirii austriece în Oltenia datează și cea mai veche
reprezentare a așezării monastice de la Cozia: releveul lui Johan Weiss,
realizat în 1728-1731. Pe atunci, incinta mânăstirii se întindea până la
șoseaua actuală și cuprindea incinta interioară, în centrul căreia era situată
Biserica Mare, înconjurată de chilii pe toate cele patru laturi (din care se
păstrează astăzi cele de pe laturile de sud, est și nord), curtea exterioară,
prevăzută cu două redute de apărare, și incinta bolniței.
Mănăstirea
Cozia - fotograf Carol Pop de Szathmari 1869
Secolul
al XIX-lea a fost unul al suferinței pentru destinul Mânăstirii Cozia. Înfrânți
de turci în timpul Revoluției din 1821, eteriștii conduși de Alexandru
Ipsilanti (după moartea lui Tudor Vladimirescu) s-au refugiat la Cozia. Turcii
au atacat mânăstirea, au incendiat-o și au profanat picturile și au deschis
mormintele, în speranța că vor găsi înăuntru mari comori.
Mijlocul
veacului s-a suprapus peste domniile fraților Gheorghe Bibescu și Barbu
Știrbei. În perioada 1847-1856, chiliile dimprejurul mânăstirii, zidite la 1386
din cărămidă și piatră, și clopotnița au fost dărâmate în cea mai are parte,
iar materialele din dărâmături au fost folosite la îndreptarea terenului și la
construirea a două pavilioane cu camere.
În
1859, furia Oltului a distrus paraclisul lui Ioan de la Hurezi.
În
urma votării Legii secularizării averilor mânăstirești la 17/29 decembrie 1863,
mânăstirea a rămas fără 1235 hectare de teren. Ulterior au mai dispărut și trei
clopote dăruite mânăstirii de Mircea cel Bătrân și fiul său Mihail.
La
sfârșitul secolului al XIX–lea, între 1879 și 1894, Mânăstirea Cozia a fost
transformată în pușcărie, fiind sucursală a penitenciarului de la Ocnele Mari.
Printre cei 200 de pușcăriași închiși aici s-a aflat și Dimitrie (Grigore)
Pantazescu Popescu, celebru pentru furtul, în 1875, a tezaurului „Cloșca cu
puii de aur”. Acesta a și fost ucis pe când încerca să evadeze de la Cozia.
Magda,Maria,Constantin,George,,niceeni sf Stefan schit Zografu,Stanceni,,trecut prezent viitor vesnic gheronde cercetatori stiintifici vesnic.
RăspundețiȘtergere