Treceți la conținutul principal

Femei din Zătreni, la moara de la Olteț

Mănăstirea Cozia - scurt istoric

 

Mănăstirea Cozia - pictură  Amedeo Preziosi

La începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească, mânăstirea a trecut printr-o serie de transformări care i-au schimbat întrucâtva înfățișarea. În această perioadă s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, a fost refăcută latura de nord a incintei interioare, construindu-se pe această parte cuhnia sau bucătăria brâncovenească și foișorul de nord, s-a restaurat cișmeaua de sub foișor (fântâna lui Neagoe Basarab) și au fost reconstruite casele egumenești (foișorul și încăperile boltite care adăpostesc actuala stăreție) de pe latura de sud a incintei interioare.











Mănăstirea Cozia - fotograf Carol Pop de Szathmari 1869

În 1717, imediat după ocuparea Olteniei de austrieci, aceștia au demarat lucrări de fortificare a Mânăstirii Cozia. Austriecii au construit două redute, în colțurile de sud și nord ale incintei exterioare și două ziduri masive, unul la nord, de-a lungul râpei, și altul la circa 50 de metri de aripa sudică a mânăstirii. Ambele ziduri au fost distruse în timpul războiului turco-austriac din 1788.

Tot din perioada stăpânirii austriece în Oltenia datează și cea mai veche reprezentare a așezării monastice de la Cozia: releveul lui Johan Weiss, realizat în 1728-1731. Pe atunci, incinta mânăstirii se întindea până la șoseaua actuală și cuprindea incinta interioară, în centrul căreia era situată Biserica Mare, înconjurată de chilii pe toate cele patru laturi (din care se păstrează astăzi cele de pe laturile de sud, est și nord), curtea exterioară, prevăzută cu două redute de apărare, și incinta bolniței.


Mănăstirea Cozia - fotograf Carol Pop de Szathmari 1869

Secolul al XIX-lea a fost unul al suferinței pentru destinul Mânăstirii Cozia. Înfrânți de turci în timpul Revoluției din 1821, eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti (după moartea lui Tudor Vladimirescu) s-au refugiat la Cozia. Turcii au atacat mânăstirea, au incendiat-o și au profanat picturile și au deschis mormintele, în speranța că vor găsi înăuntru mari comori.

Mijlocul veacului s-a suprapus peste domniile fraților Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. În perioada 1847-1856, chiliile dimprejurul mânăstirii, zidite la 1386 din cărămidă și piatră, și clopotnița au fost dărâmate în cea mai are parte, iar materialele din dărâmături au fost folosite la îndreptarea terenului și la construirea a două pavilioane cu camere.



În 1859, furia Oltului a distrus paraclisul lui Ioan de la Hurezi.

În urma votării Legii secularizării averilor mânăstirești la 17/29 decembrie 1863, mânăstirea a rămas fără 1235 hectare de teren. Ulterior au mai dispărut și trei clopote dăruite mânăstirii de Mircea cel Bătrân și fiul său Mihail.

La sfârșitul secolului al XIX–lea, între 1879 și 1894, Mânăstirea Cozia a fost transformată în pușcărie, fiind sucursală a penitenciarului de la Ocnele Mari. Printre cei 200 de pușcăriași închiși aici s-a aflat și Dimitrie (Grigore) Pantazescu Popescu, celebru pentru furtul, în 1875, a tezaurului „Cloșca cu puii de aur”. Acesta a și fost ucis pe când încerca să evadeze de la Cozia.



Sursa text monumenteoltenia.ro


 

Comentarii

  1. Magda,Maria,Constantin,George,,niceeni sf Stefan schit Zografu,Stanceni,,trecut prezent viitor vesnic gheronde cercetatori stiintifici vesnic.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vâlcea fotografiată de Kurt Hielscher, fotoreportaj din 1933

         În 1933, apărea la Leipzig,   sub semnătura fotografului Kurt Hielscher, albumul fotografic “România”,   un album fascinant care avea să captureze atmosfera anilor interbelici așa cum   puține albume   asemănătoare au făcut-o.       Hielscher a relatat într-un cuvânt înainte cum a ajuns să realizeze acest album: “În anul 1931, am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspete în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia, Țările Nordice etc. În ajunul călătoriei mele un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: „De ce să-ți pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară…”     Tot Hielscher avea să continue: “Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, ...

Sporturile de iarnă la Râmnicu Vâlcea (scurt istoric)

            În anul 1915, din inițiativa lui fraților Arsenie,  promotori ai sporturilor de iarnă din țara noastră, a luat ființa Centrul de bob din Râmnicu-Vâlcea.           În 1922, se înființează Campionatele naționale la sporturi de iarnă. Campionatul de bob are loc la Sinaia, la proba echipe de club, câștigător fiind echipajul Centrului Râmnicu Vâlcea, care-l are ca pilot pe Iorgu Arsenie. ,,Între cele două războaie mondiale, dealul Capela a început să preocupe pe organizatorii de competiții sportive de iarnă la nivel național. Au fost anii de glorie ai Capelei. Două trambuline de schi, una mică și una mare, au apărut ca prin minune pe platoul din apropierea motelului de astăzi. A fost amenajată și o pistă de bob, considerată pe atunci cea mai bună și cea mai lungă din țară. Aceasta începea din vârful dealului unde se construise și o cabană, se strecura în serpentine printre brădetul argintiu și se te...

Centrul orașului Râmnicu Vâlcea în 1937

  O fotografie mai puțin cunoscută a renumitului fotograf Emil Fischer ne arată centrul orașului Râmnicu Vâlcea în 1937 (actuala Terasă)     În partea dreaptă a fotografiei se poate observa biserica cu hramul Buna Vestire din localitate.    În partea stângă, la parterul cladirii, este situat „Restaurantul Gambrinus”.    Interesante sunt și indicatoarele care ne indică Ștrandul Zăvoi și Programul Magazinului General Fraţii Arsenie (aflat tot pe Terasă) Foto  Emil Fischer Sursa    Muzeul Național Brukenthal