Treceți la conținutul principal

Femei din Zătreni, la moara de la Olteț

Personalități vâlcene - Dumitru Drăghicescu

 


Dumitru Drăghicescu (1875 – 1945)

Dumitru Drăghicescu s-a născut la 4 mai 1875, în comuna Zăvoieni, judeţul Vâlcea. După absolvirea şcolii primare în satul natal, Dumitru Drăghicescu s-a înscris la Liceul Carol din Craiova, obținând diploma de bacalaureat în 1896. Pleacă apoi la București, unde, în 1901 își ia licența la Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității din București cu lucrarea Influența lui Kant asupra lui Auguste Comte. În timpul facultății, în 1898, înființează un cerc de studii și acțiune socială numit România rurală și o publicație cu același nume care va milita, pe parcursul a 50 de numere, pentru drepturile tărănimii.

     În 1901 pleacă la Paris, unde va studia la Collège de France și École des Hautes Études Morales et Sociales, urmând cursurile extraordinarilor profesori Henri Bergson, Émile Boutroux, Émile Durkheim, Gabriel Tarde și Théodule-Armand Ribot. În 1902, devine membru al Societății de sociologie din Paris. În anii 1903-1904, urmează, timp de un semestru, cursurile Universităţii din Berlin, frecventând cursurile profesorilor Georg Simmel, Friedrich Paulsen, Gustav von Schmoller şi Adolph Wagner. La 17 mai 1904, își susţine teza de doctorat cu titlul Du rôle de l’ individu dans le déterminisme sociale, sub conducerea lui Emile Durkheim, fiind primul român titrat în sociologie la Paris.

     În toată această perioadă petrecută în capitala Franței, stabilește relații cu alți studenți români precum Toma Dragu, Radu Mandrea, I.G. Duca, Alexandru Suciu și Nicolae Titluescu și, împreună cu studenții sârbi și bulgari, pune bazele unei asociații studențești care să promoveze interesele naționale ale acestor popoare: Union des pays danubiens.



     În timpul Primului Război Mondial, a fost trimis la Londra și la Paris pentru a conduce acțiunea de recunoaștere a sacrificiilor făcute de România în război și de respectare a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar. Contribuie la lucrările Comitetului Național al Românilor din Transilvania și Bucovina, condus de Traian Vuia, devenit apoi Comitetul Național al Unității Române, prezidat de Take Ionescu. Congresul Naționalităților din Austro-Ungaria, desfășurat în aprilie 1918 la Roma, este ideea lui  Dumitru Drăghicescu, care a reușit să obțină sprijinul unor personalități franceze precum Henry Franklin-Bouillon, Albert Thomas sau Marcel Sembat, aceștia participând la lucrările Congresului.

Numirea lui Dumitru Drăghicescu ca ministru în Mexic

După Primul Război Mondial, a fost deputat si senator liberal în Parlamentul României și a făcut parte din delegația română la Societatea Națiunilor, unde a atras atenția asupra pericolului ca Germania nazistă să încalce tratatele încheiate după război. Din 1 octombrie 1935, timp de aproximativ doi ani, a fost ministru plenipotențiar în Mexic, iar la 1 octombrie 1937, președintele Statelor Unite Mexicane, Lázaro Cárdenas, i-a remis lui Dumitru Drăghicescu Ordinul Vulturul Aztec, în grad de Mare Ofițer.

La 14 septembrie 1945 s-a stins din viaţă, lăsând în urmă o valoroasă operă scrisă, mult mai cunoscută publicului francez, decât celui românesc.

Cartea lui Dumitru Drăghicescu „Din psihologia poporului român” constituie o monografie asupra sufletului național român. Sociologul arăta că în abordarea unei astfel de teme trebuie să prevaleze „încercarea de cunoaștere și recunoaștere a neamului și pentru cunoștința exactă de sine." Pentru aceasta, era necesară o obiectivitate desăvârșită în studierea caracteristicilor etnopsihologice și în redarea acestora, astfel încât să se consemneze atât „însușirile rele" produse de „împrejurări nefericite ale istoriei", cât și „bunele însușiri, tăriile intelectuale și morale, însușirile sufletești de care dispunem..."

Din psihologia poporului român (aici se poate citi si descărca în format PDF - Biblioteca Digitală a Bucureștilor)

Autor Drăghicescu, Dimitrie (1875-1945)

Editură      Bucureşti : Librăria Leon Alcalay (Tipografia „Gutenberg”, Joseph Göbl)

Data apariţiei     1907

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Centrul orașului Râmnicu Vâlcea în 1937

  O fotografie mai puțin cunoscută a renumitului fotograf Emil Fischer ne arată centrul orașului Râmnicu Vâlcea în 1937 (actuala Terasă)     În partea dreaptă a fotografiei se poate observa biserica cu hramul Buna Vestire din localitate.    În partea stângă, la parterul cladirii, este situat „Restaurantul Gambrinus”.    Interesante sunt și indicatoarele care ne indică Ștrandul Zăvoi și Programul Magazinului General Fraţii Arsenie (aflat tot pe Terasă) Foto  Emil Fischer Sursa    Muzeul Național Brukenthal

Mănăstirea Cozia - scurt istoric

  Mănăstirea Cozia -  pictură  Amedeo Preziosi La începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească, mânăstirea a trecut printr-o serie de transformări care i-au schimbat întrucâtva înfățișarea. În această perioadă s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, a fost refăcută latura de nord a incintei interioare, construindu-se pe această parte cuhnia sau bucătăria brâncovenească și foișorul de nord, s-a restaurat cișmeaua de sub foișor (fântâna lui Neagoe Basarab) și au fost reconstruite casele egumenești (foișorul și încăperile boltite care adăpostesc actuala stăreție) de pe latura de sud a incintei interioare. Mănăstirea Cozia - fotograf Carol Pop de Szathmari 1869 În 1717, imediat după ocuparea Olteniei de austrieci, aceștia au demarat lucrări de fortificare a Mânăstirii Cozia. Austriecii au construit două redute, în colțurile de sud și nord ale incintei exterioare și două ziduri masive, unul la nord, de-a lungul râpei, și altul la circa 50 de metr...

Cum arăta Bulevardul Tudor Vladimirescu în 1938

  Colorizare FOST 2019 Poza originală      Bulevardul Tudor Vladimirescu era, în secolul al XVIII-lea, un drum de ţară, după o hartă austriacă din 1790-1791, apoi ,,Drumul Râmnicu-Vâlcea - malul Oltului - Goranu” pe la 1873, ,,Bulevardul Râmnicului” la 1876 şi ,,Bulevardul Tudor Vladimirescu” din 1879.