Reportaj și imagini inedite de pe Valea Oltului din 1910 (I)

Reportaj și imagini inedite de pe Valea Oltului din 1910

Revista Luceafărul nr. 15-16, 1-16 august 1910, este rezervată aproape în întregime unui reportaj despre Valea Oltului, scris de Teodor Romul Popescu. Redăm în întregime acest text, pentru frumusețea descrierii dar și pentru numeroasele fotografii inedite publicate cu acest prilej. Astăzi prima parte- trebuie sa ne amintim ca la vremea respectivă Transilvania nu era unita cu patria mamă, iar granița era pe Valea Oltului.

Câteva frumuseti ale pământului românesc

Călăuză ilustrată pentru excursioniști

Spre graniță

Bătrănul Olt, înainte de a ajunge la Turnu-Roşu, trece de trei ori prin strămtorile munților, la Tuşnad, la Răkos şi aici la Boița. El e navigabil de pe la Hăromszăk. La 1838 pluteau pe apele lui 18 năi pănă la Dunăre. Chiar şi mai demult, la 1222, regele Andreiu al II-Iea, prin bula sa de aur, a permis cavalerilor germani să ţină 6 corăbii pe Olt. Astăzi curge liniştit dealungul Carpaților Făgăraşului (72 km.). Împovărat numai de amintirile trecutului îşi duce valurile întunecate, ca de jale, în tăcere spre Dunăre. Cănd trece pe lăngă castelul Turnu-Roşu, valurile lui parcă se trezesc din somn, ca să ne amintească povestea acestor ziduri părăsite. De Turnu-Roşu, proprietatea universității săseşti, se face amintire încă la ca întăritură de graniță.

Așa cum e astăzi, așezat pe clinul muntelui, în mijlocul valului în forma unei stele colțuroase, s'a zidit însă numai la 1533.

De pe șosea, pe niște trepte, în formă de spirală, ajungem în curtea castelului. Turnul, cu temelia pătrată, e încă bine păstrat, ca și camerile mari și luminoase din etajul întâi și al doilea. Tradițiunea spune, că turnul ar fi fost vopsit cu sânge turcesc, de unde și-a și luat numirea de Turnu-Roșu. Acest punct așezat la intrarea strâmtorii, lungă de 60 km., a fost de mare însemnătate în cursul vremilor. Când au cucerit Romanii Dacia, una din armatele principale a străbătut prin acest pas. Imperiul roman, după cum se știe eră legat de noua provincie prin următoarele drumuri: unul ducea până la porțile de fier, unde și astăzi se pot vedea stâlpii mărelului pod, clădit de arhitectul Apolodor din Damasc. Acesta era drumul principal.

      Al doilea ducea prin strâmtoarea Vulcanului la Sarmisegetuza (Ulpia Traiană); iar altul ducea prin strâmtoarea Turnului-Roșu. Linia acestui drum nu e încă definitiv stabilită. După reliefurile de pe columna lui Traian acest drum ducea pe țărmul drept al Oltului.

              

            

La Călimăneşti trecea peste Olt, ca să încunjure muntele Cozia, înainte de a intră în pas pe la Bivolari. Ducea apoi peste Rădăcineşti (Arutela), Perişani şi Piteşti la Copăceni, la Racovița (Praetorium), pe la insula stăncoasă Robeşti, ca să se întălnească cu al doilea drum ce venea dela Titeşti peste Boişora spre Căineni (Pons Vetus), de unde inergeă pe malul drept, prin Turnu-Roşu, la Caput Stenarum (Tălmaciu). Pe vechile ruine ale acestui drum roman, Carol VI şi-a zidit prin inginerul Schwarz, mai târziu nobilul de Springfels, renumita Via Carolina. Deasupra noului drum al statului, făcut la 1851-58, pe cea dintăi stăncă ieşită afară să poate ceti inscripția săpată 'n piatră: „Via Carolina in Daciam aperta". 

        Schwarz de Springfels, în insemnările lui, de pe la 1717, înşiră şi greutățile ce a trebuit să le învingă la construirea acestui drum. Ne spune că în vreo trei locuri a fost cu neputintă să sfărme blocurile de stăncă ce se întindeau pănă în apa Oltului, aşa că drumul a trebuit să fie clădit pe parlea cealaltă a răului.

După ce trecem pe lăngă făntăna împăratului (Kaiserbrunnen), făcută întru amintirea vizitei ce-a făcut-o acestor regiuni impăratul Francisc losif I, ajungem la vestitul turn al Romanilor sau, după alții, al Dacilor. Astăzi se numeşte de obiceiu turnul dărămat. Valurile Oltului ocolesc cu sfială rămăşitele şubrede ale turnului care odinioară era atât de puternic. Se zice că ruinele zidurilor groase îşi prelungesc povestea de clădire până prin veacul al II-lea după Hristos. Cronicarul Ostermayer spune că, în 1533, apele Oltului au fost aşa de mari, încăt, în Făgăraş, au pătruns pănă în Castel şi au dus cu sine  întreg Turnul- Roşu de la Sibiu, care e identic cu acest turn al Romanilor.

Puterea de distrugere a naturii, în cursul vremilor, a fost mai tare decât puterea mânilor omeneşti, cari au aşezat temeliile acestor ziduri îndărătnice, de cari azi se razimă, ca o ironie, locuinta nouă a cantonierului. Dealul din dosul turnului se numeşte „Dealul Turcilor". El ne aduce aminte de biruința lui George Hecht asupra armatei turceşti în strămtoareaTurnului-roşu,la 1493. cănd 15.000 de lifte păgăne au înroşit apele Oltului cu sângele lor. Mai departe, lăngă drum, se vede o piatră albă, care e semnul triangulatiunii mai noi.

          

        Pe partea stăngă trecem pe lângă o cherestea a societătii „Vorschussverein" din Făgăraş. De aici se zăreşte stănca pe care era inte-resanta cetătuie Lauterburg. Ea a fost una dintre cele mai vechi cetătui. Sub contele Colardus, la 1456, a fost întărită şi servea ca scut de graniță împotriva năvălirilor din Orient.