Reportaj și imagini inedite de pe Valea Oltului din 1910 (partea a II-a)

     Revista Luceafărul nr. 15-16, 1-16 august 1910, este rezervată aproape în întregime unui reportaj despre Valea Oltului, scris de Teodor Romul Popescu. Redăm în întregime acest text, pentru frumusețea descrierii dar și pentru numeroasele fotografii inedite publicate cu acest prilej. Astăzi a doua parte.

   Valea Oltului se deschide largă, în sus şi in jos, iar la poalele cetății aleargă Lotrioara, pentru a se înecă mai la vale în Olt, în romantica vale a Lotrioarei astăzi se face o prozaică negustorie de lenme. În curănd ajungem la contumatie, care a fost un punct însemnat al comerciului pe la Turnul-Roşu. Ruinele magazinelor dovedesc circulația de odinioară, deşi era îngreunată printr'o carantină de 82 de zile pentru mărfuri şi pănă la 42 de zile pentru persoane. Contumatia e legată de linia căilor ferate printr'un pod primitiv făcut de societatea care se ocupă cu industria lemnului. Apoi ajungem la frontiera căilor ferate.

    Podul peste Valea Fratelui formează granita intre Transilvania şi România. Pe drumul țării, în față, zărim o cruce de piatră, care ne aduce aminte că, în 1848, pănă aici au urmărit honvezii unguri pe duşmanii lor. lar după ce trecem minunatul pod, lung de 200 m., ajungem la granița drumului de țară. Intoarcem cu bucurie spatele urgisitelor pene de cocoş de pe pălăriile jandarmilor ungureşti şi ne inchinăm cu măndrie dra-pelul roşu-galben-vănăt ce ne vesteşte că am ajuns pe pămăntul Romăniei libere.

     Mai in jos de podul cel mare şi alb de fier să varsă in Olt răul Vadului, care pare că-1 face mai viu, mai sprinten. 1n curănd ajungem la satul Răul-Vadului alcătuit din căteva case frumuşel zidite. Aici e şi cazarma de piatră a soldatilor cari păzesc granita. Trecănd pe lăngă halta Loviştei aproape de satul Căineni ajungem in fata puternicelor stănci Caroline, în cari şi acum să văd bine urmele renumitei Via Carolina. In peretele de stărică e săpată o cruce de piatră cu inscriplie latinească. Chiar şi in trecere se poate uşor cetl numele scris cu litere de aur: Carolinus Sixtus. Pe urmă ajungem 1n mijlocul satului Căineni de Vălcea, aşezat pe lărmurul drept al Oltului, iar pe celalalt țărm se află comuna soră Căineni de Argeş. Amăndouă comunele sunt legate una de alta prin un pod lung de fier. 

     La gara Căineni întrerupem călătoria pentru o oră. Aici se face din nou revi-zuirea paşapoartelor din parte autorităţilor de granijă ale Romăniei. Drumul jării ce se zăreşte dincolo de Olt, tri satul Căineni de Argeş, duce spre Curtea de Argeş. De aici, dela Căineni, se poate face o minunată excursie pănă la Curtea de Argeş, şi anume, pe jos ori călare, peste movila Lovişte, prin frumoasa vale Topolog apoi pe la poalele muntelui Cozia. 

    Pe drum, In mijlocul pădurilor dese, aproapc de satul Poienari, se pot vedea ruinele cetăţii lui Vlad Tepeş, iar Yn Curlea de Argeş minunata mănăstire zidită pe la Inceputul secolului al XVI-lea de Neagoe Basarab, care e una dintre cele mai trumoase biserici ale Europei răsăritene. Curtea de Argeş e şi fosta capitală a Munteniei, cu o mulțime de monumente şi tirme istorice vrednice de văzut şi de ştiut. Dacă calea ferată ar trece prin Curtea de Argeş, drumul dela Căineni la Bucureşti s'ar scurta cu 120 km. Aceasta ar fi şi linia cea mai scurtă intre Apus şi Orient.   

   Comuna Căineni e deci un insemnat punct de comunicalie, care poate să aibă un frumos viitor. In vechime aici a fost poarta Romanilor 1mprejmuită de ziduri şi de puternicul castru roman Pons vetus. Tot aici se sfărşea şi calea Romanilor, care ducea tn jurul muntelui Cozia. Acest punct a fost 1ntărit şi sub Carol Vl. Pe pripoarele de stănci prăpăstioase s'a ridicat cetăţuia Strassburg, care după o durată de 19 ani, după recucerirea Căinenilor din partea Romănilor, la 1739, a fost dărăntată. După un popas de un ceas plecăm cu trenul mai departe dea lungul văii Loviştei.

                                       Revista Luceafărul 1-16 august 1910