Reportaj și imagini inedite de pe Valea Oltului din 1910 (partea a III-a)

     Revista Luceafărul nr. 15-16, 1-16 august 1910, este rezervată aproape în întregime unui reportaj despre Valea Oltului, scris de Teodor Romul Popescu. Redăm în întregime acest text, pentru frumusețea descrierii dar și pentru numeroasele fotografii inedite publicate cu acest prilej. Astăzi a treia parte.

   Țipătul sirenei dela locomotivă, vagoanele curate ale trenului şi ittleala acestuia ne fac să simțim că suntem În Tara-Românească. Mai demult şesul bogat dealungul Oltului, prin care trecem, aparțineă contelui Colardus dela Lauterburg (1233).

    Acum tărmul Oltului e populat cu comune romăneşti, în cari zărim fețe de țărani senine şi împăcate cu soartea vietii lor. in dosul acestor comune se află insula de stânci, Robeşti, care spintecă Oltul in două. Nemijlocit lăngă insulă, spre miazăzi, se înaltă a doua stăncă, Ostrovul de piatră, unde Oltul se sbate în o văltoare puternică. Pe urmă trecem pe lăngă biserica din Sărăcineşti, cu coperiş roşu, care cănd e senin se vede şi de pe vărful Negoiului. În partea stănga a Oltului rămăne Racovița. Castrul Romanilor şi ruinele unui turn ne dau a întelege insemnătatea strategică a acestui loc, din fața pasului Perişan. Aceste sunt cele dintăiu întărituri pe cari le întălnim pe tărmul stăng al Oltului. 

   Toate celelalte pănă la „Cununa sunt aşezate pe tărmul drept. După ce trecem pe lăngă sărăcăciosul sat Ciucileşti, ajungem la statia Cornet, în fața căreia se vede comuna Copăceni, dela care, spre miazăzi, e un perete de stâncă prăpăstios, numit „Piatra Copăceni".

     În această stâncă, cu poalele îmbrăcate în tufişuri, se află o peşteră, care probabil a fost prefăcută de arbitectii romani în camere de locuit pentru Impăratul. Copăcenii au fost deci o statiune însemnată pentru Romani.

    Mergănd cu trenul mai departe ajungem la al doilea tunel, o spărtură sub mănăstirea Cornet, care eră un adăpost sigur pentru locuitori. Coborişurile prăpăstioase dinspre răsărit, şi zidurile ce o încunjură fac din ea o adevărată cetate. Interiorul bisericii e bogat zugrăvit. Următoarea inscripție ne spune şi de cine a fost durată: „zidită de Manescu Bojescu velvornic şi sotia sa Maria, în zilele luminatului Domn loan Radu Leon Voevodu, luna August, în 29 din 1666". 

    Ceva mai departe, dealungul drumului  vedem nişte slănci colturoase, cari par a fi aruncate acolo de nişte mâni uriaşe.   Deodată munții se despart, deschizăndu-se o privelişte încăntătoare în valea Bătaşului. Aici vedem alte instalații pentru industria lemnului. 0 specială amintire merită podul, aşezat pe stălpi puternici de piatră. Trecănd prin sat, pe Iângă bisericuță, avern o privelişte minunată in căldarea Călineşti, formată de zghiaburi in formă de dolomiți. La marginea satului se află stânca Albioara, care cade aproape perpendicular deasupra Oltului.

    În stăncă e tăiat al treilea tunel, iar deasupra tunelului duce drumul de tară. Mai departe intălnim „Piatra lui Tălmaciug”, o stâncă pribeagă la marginea drumului, în dreapta. În stănga, apele Oltului bat într-un tărm de stâncă, care se vără adănc matca Oltului. 

    Acest loc e un punct primejdios pentru plutaşi. Mai la vale, unde Oltul ajunge la podul Proieni, cursul apei e iarăş lat şi liniştit. Podul e zidit in formă de curbă. Alb ca zăpada se potriveşte de minune in regiunea pitorească a muntilor. ln curănd ajungem la statitmea Lotru, aşezată pe țărmul stăng al Oltului.

     Dela stațiunea Lotru se poale face o minunată excursiune pe valea Lotrului până la Brezoiu. În dosul gării peste podul alb, aşezat pe stălpi, drumul pe tărmul drept al Oltului duce la Golotreni. În stănga vedem tnuchea ascuțită a masivului Cozia, iar la dreapta impunătoarea stăncă Foarfeca. Împreună cu muchea Văraticu a muntelui Cozia formează o poartă de stănci cari sugrumă valurile Oltului. Locul unde se întălneşte Foarfeca cu pripoarele de stânci şi muchea Văratecul a muntelui Cozia se numeşte Gura Lotrului. Acest nume îl poartă întreaga vale dela vărsarea Lotrului în Olt.

   Apele repezi ale Lotrului, cari adeseori se umflă în puhoaie de mânie, sfărămănd tot ce le stă in cale, vin dela Parăng şi trec pe lăngă Foarfeca şi Golotreni, unde, se zice, că pănă la 1250 ar fi fost castelul Lauterburg. Probabil că a fost al doilea Lauterburg. Cel dintăiu, pe Lotrioara in Transilvania, e adeverit istoriceşte.

    În mijlocul unei văi romantice se zăreşte Brezoiul. E unul dintre satele cele mai frumos situate, care e aşa de potrivit pentru odihna oamenilor obosiți de babilonia oraşelor.

    Pe tărmul Lotrului işi odihnesc trunchiurile o multime de brazi măndri. Două societăti de exploatare („Societatea anonimă romănă pentru exploatarea păduriiu stăpânită de Grodl şi „Societatea Oltului) despoaie podoaba munților de cetinile umbroase pentru a se îmbogăți cine ştie cine....

Mai în fundul văii se află vile şi un hotel, clădit la poalele munților. Priveliştea e admirabilă. Departe se vede Parăngul, iar în apropiere trei stănci prăpăstioase, rotunde la vărf cu nişte turle uriaşe, numite după cei trei sfinți - vărfurile Mihail, Gavril şi Vasile.