Mănăstirea Bistrița

Prima atestare documentară a Sfintei Mănăstiri Bistrița este din 16 martie 1494, un act al lui Vlad Călugărul.

Pisania: „† Sfânta această şi dumnezeiască mânăstire pomeneşte-se a fi zidită din temelie de Barbu banul Craiovescul carele aici şi îngerescul cin al călugăririi mai pe urmă au luat…” (1683).

Ctitorie a boierilor Craioveşti Mânăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490. Însă prima atestare documentară a mânăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). A fost puternic avariată de expediţia condusă de Mihnea cel Rău în 1509. După înlăturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface între 1515-1519. Pictura a fost atribuită meşterilor zugravi Dumitru, Chirtop şi Dobromir de numele cărora se leagă şi fresca Mânăstirii Dealu de lângă Târgovişte şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş.

Din ctitoria Craioveştilor astăzi se mai păstrează bisericuţa Bolniţei (1520-1521). Având o impresionantă frescă interioară din tradiţia paleologă târzie când începeau să pătrundă în Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este închinată „Schimbării la faţă”.

Ulterior vornicul Şerban Cantacuzino i-a adaugat un pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, zugrăvit de Iosif ieromonahul şi Harinte, în stil brâncovenesc (1710).

De remarcat faptul că în complexul monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici - după opinia unor cercetători - s-a tipărit în 1508 "Liturghierul slavon" al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc.

Ieromonahul Eftimie, egumen al mânăstirii a redactat în limba română primul act mânăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573. Un alt reprezentant al şcolii slavo-române este ieromonahul Mihail Moxa care în 1620 tipăreşte "Cronica Universală" iar în 1640 "Pravila de la Govora".

În anul 1683 domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruieşte mânăstirii un policandrul ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare care cântăreşte 800 kg. Tot acum a fost reparat întreg complexul monahal, aşezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâncoveanul.

Un puternic cutremur din 1838 va afecta întreaga construcţie ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu 1846 în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu şi terminând la 15 august 1855 în timpul domnitorului Ştirbei Vodă, când a fost sfinţită biserica mare închinată Adormirii Maicii Domnului.

Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tattarescu în 1850, o pictură realistă monumentală cu registre largi.

După 1877 au funcţionat în mânăstire diferite aşezăminte monahale. În 1948 a fost transformată prin hotărârea Sfântului Sinod în mânăstire cu obşte de maici, iar apoi prin decretul 410/1959 desfiinţată.

În 1984 se începe un amplu proces de revigorare a vieţii monahale sub îndrumarea Preasfinţitului Părinte Gherasim, organizându-se un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Din 2003 se va deschide în incinta mânăstirii Bistriţa şi un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene.

Sursa http://arhiepiscopiaramnicului.ro/