Treceți la conținutul principal

Femei din Zătreni, la moara de la Olteț

Zăvoiul de odinioară

 

                                                                      Lacul din Zăvoi

                                                                    Cascada din Zăvoi


       Odată cu Zăvoiul, ce a stimulat de-a lungul timpului atâtea condeie inspirate din a căror producțiune literară s-ar putea înjgheba o consistentă antologie „nobilă și sentimentală", Zăvoiul de odinioară cu lacul acoperit de sălcii plângătoare, cu chioșcuri traforate de anonimi artiști pierduți în ceața vremii, în care duminicile cânta fanfara militară, cu pitici din piatră plantați pe malul lacului și fotografi ce nemureau în câteva secunde pe ostașii în permisie de la cazarmă, ieșiți „la aer" cu iubite de ocazie, pe care le țineau de mijloc, tandru, cu alei pustii în cursul săptămânii, acoperite toamna cu un strat romanțios de frunze pastelate, cu court-urile de tenis, serele de flori ce aduceau lumină și culoare la baluri, nunți, logodne, petreceri și aniversări, cu stadionul de fotbal umil, rudimentar, având o singură tribună din lemn prea încăpătoare, totuși, pentru amatorii de sport ai unui orășel ca Râmnicul, și, în sfârșit, cu ștrandul, o noutate în epocă, alimentat cu apă limpede din râul Olăneștii, dotat cu un mic restaurant de o oarecare eleganță, construit din lemn, cu mese și scaune de răchită, ocupate de domni în haine albe și domnișoare cu rochii lungi, plisate și pălăriuțe cu boruri largi lăsate grațios în față, cu două trambuline, nisip curat, cabine și un megafon ce transmitea fără întrerupere tangouri, valsuri și „șlagăre" din filmele americane, odată cu Zăvoiul, deci, se mântuia, de fapt, orașul, ce se prelungea, cu case mici, dărăpănate, uitate de nemila vremii, spre Vlădești, apoi spre Olăneștii, pecetluind destinul unei străzi bogate în amintiri, povesti, eresuri.

Constantin Mateescu - Râmnicul uitat

                                                                  Ștrandul Zăvoiu 1938
Alee din gradina  Zăvoi

                                                                                   Grădina Zăvoiu


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Centrul orașului Râmnicu Vâlcea în 1937

  O fotografie mai puțin cunoscută a renumitului fotograf Emil Fischer ne arată centrul orașului Râmnicu Vâlcea în 1937 (actuala Terasă)     În partea dreaptă a fotografiei se poate observa biserica cu hramul Buna Vestire din localitate.    În partea stângă, la parterul cladirii, este situat „Restaurantul Gambrinus”.    Interesante sunt și indicatoarele care ne indică Ștrandul Zăvoi și Programul Magazinului General Fraţii Arsenie (aflat tot pe Terasă) Foto  Emil Fischer Sursa    Muzeul Național Brukenthal

Mănăstirea Cozia - scurt istoric

  Mănăstirea Cozia -  pictură  Amedeo Preziosi La începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească, mânăstirea a trecut printr-o serie de transformări care i-au schimbat întrucâtva înfățișarea. În această perioadă s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, a fost refăcută latura de nord a incintei interioare, construindu-se pe această parte cuhnia sau bucătăria brâncovenească și foișorul de nord, s-a restaurat cișmeaua de sub foișor (fântâna lui Neagoe Basarab) și au fost reconstruite casele egumenești (foișorul și încăperile boltite care adăpostesc actuala stăreție) de pe latura de sud a incintei interioare. Mănăstirea Cozia - fotograf Carol Pop de Szathmari 1869 În 1717, imediat după ocuparea Olteniei de austrieci, aceștia au demarat lucrări de fortificare a Mânăstirii Cozia. Austriecii au construit două redute, în colțurile de sud și nord ale incintei exterioare și două ziduri masive, unul la nord, de-a lungul râpei, și altul la circa 50 de metr...

Cum arăta Bulevardul Tudor Vladimirescu în 1938

  Colorizare FOST 2019 Poza originală      Bulevardul Tudor Vladimirescu era, în secolul al XVIII-lea, un drum de ţară, după o hartă austriacă din 1790-1791, apoi ,,Drumul Râmnicu-Vâlcea - malul Oltului - Goranu” pe la 1873, ,,Bulevardul Râmnicului” la 1876 şi ,,Bulevardul Tudor Vladimirescu” din 1879.