VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

     Fragmente din   Prin Vâlcea pitorească – călăuză pentru auto-turism   și excursiuni (1924)                                   Băile Govora       Sunt așezate numai pe dealuri, plantate cu brazi, printre cari sunt clădite vile și hoteluri numeroase, instalații de băi și sonde de petrol și de iod. Din cauza terenului deluros, parcul băilor este format din terase, întinzându-se în sus, până la hotelul Palace, căruia nu-i lipsește nimic, din punct de vedere al confortului și eleganței moderne. În jos de-a lungul aleiei principale, dela intrare, de o parte și alta se află vile, hoteluri, restaurante, magazine, bodegi, cofetării, cafenele, diferite ateliere etc. până la frumosul parc, predominat de marele și frumosul hotel Ștefănescu.      Tot timpul sezonului, au loc în sălile hotelurilor sau în cele special amenajate, baluri, concerte, reprezentațiuni teatrale sau cinematografice. Lângă majestosul hotel Palace, cu splendida-i terasă și frumoasă aleie se află terenu de tennis

La 50 km de Râmnicu Vâlcea, pe drumul care duce la Sibiu prin Valea Oltului, pe la 1666, marele Vornic Mareş Băjescu ridica o frumoasă mănăstire la poalele muntelui Călineşti. Biserica a fost sfinţită de praznicul ,,Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul", pe care l-a luat ca hram. Lăcaşul de cult a fost ridicat după un plan trilobat, cu turlă pe naos şi una pe pronaos, cu rol de clopotniţă şi zidită cu cărămidă aparentă pe un soclu din piatră. În interior, biserica a fost separată de un zid între naos şi pronaos, iar pictura a fost executată în frescă, păstrându-se însă numai cea din sec. al XVIII-lea. În 1808, biserica şi chiliile au fost distruse de un incendiu. În 1835 au fost rezidite clădirile şi repictată biserica, în 1885 a fost executat iconostasul, iar între 1923 şi 1925, cupola turlei şi altarul au fost restaurate după stricăciunile provocate în timpul Primului Război Mondial. În 1898, cu ocazia săpării tunelului pe sub zidurile de incintă ale măn

Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” - anii 70      În anul școlar 1965-1966, odată cu trecerea la durata studiilor preuniversitare de 12 clase,  Şcoala Medie „Nicolae Bălcescu”  primește denumirea de Liceul „Nicolae Bălcescu”, sub care va fi cunoscută până în 1978, când își schimbă numele în Liceul de Matematică-Fizică „Nicolae Bălcescu”.    Î n anul 1976 se termină construirea noii aripi de pe strada Praporgescu, iar în această imagine,după cum se poate observa, nu se începuse construcția acesteia.  

MUTAREA CASEI MEMORIALE ANTON PANN (1982)         În luna noiembrie a anului 1982, inginerul Eugeniu Iordăchescu salvează casa (propusă pentru demolare și apoi refacerea ei ,,cărămidă cu cărămidă la loc”) printr-o operațiune de translare (la rugămintea scriitorului Dinu Săraru). Utilizând șine de cale ferată, trolii electrice și un sistem de ridicare a întregii construcții, inginerul Iordăchescu coordonează mutarea casei pe o distanță de circa 37 m. Casa „a parcurs” drumul în pantă de 4 grade în 5 ore și 40 minute cu o viteză de 6,8 m/h (în timpul translării directorul Muzeului Județean Vâlcea a stat în interiorul casei). Operațiunea a fost chiar transmisă în direct de Televiziunea Națională. Translarea a fost o reușită, astfel că azi ne bucurăm de acest muzeu memorial într-o casă tradițională de secol al XVIII-lea.   Pentru mai multe amănunte citiți Istoria Casei Memoriale „Anton Pann”  , de Prof. dr.  Florin Epure, Curierul de Râmnic , 12 august 2013. (apăsați link-ul) 

Chimia Râmnicu Vâlcea (1974) Promovarea în Divizia A (Liga I de astăzi)      Cu un an înainte, Chimia Râmnicu Vâlcea a câștigat Cupa României (activând în Divizia B la momentul respectiv).  În toamna anului 1973, echipa vâlceană a jucat în Cupa Cupelor, fiind însă eliminată în primul tur de formația irlandeză Glentoran Belfast. 

     Privesc o ,,ilustrată" de la 1923 ("R. Vâlcea - Piața Traian"), ce aduce cu o pictură impresionistă. Imaginea e dominată de clădirea cu etaj a farmaciei Bejan, pe coltul străzii Știrbei Vodă cu Traian, de o arhitectură inexpresivă, cu un turn deasupra nivelului acoperișului (un soi de Campanilla), cu rol mai mult decorativ. În jurul farmaciei (una din cele mai căutate ale orașului) sunt băcănii, bodegi și o ,,sălămărie". În fund, pe deal, se văd turlele bisericii Cuvioasa Paraschiva. Clădirea farmaciei e impresionantă alături de primitivitatea magazinelor învecinate. De un pitoresc in­descriptibil e strada, în care mișună țărani și târgoveți ce par plantați pe caldarâm de un metteur en scène cu nostalgia sfârșitului de secol. Două automobile negre parcate la rigolă, desenate, am zice, după mașinile din filmele cu Buster Keaton, stau în vecinătatea unei căruțe cu doi cai la chiar încrucișarea drumurilor. Se mai observă un tomberon și linia curbă a străzii

Richard Peter  (10 mai 1895 – 3 octombrie 1977) a fost un fotograf și jurnalist german. Este cunoscut pentru fotografiile celebre ale orașului Dresda la sfârșitul războiului. El a călătorit de câteva ori în Romania și setul următor face parte din colecția sa (Horezu 1956), care a fost donata de soția lui după moarte, Arhivelor Digitale Germane.