Mănăstirea Arnota

        

      

      Legenda întemeierii Sfintei Mănăstiri Arnota spune că Matei Basarab, mai înainte de a ajunge domn al țării, pe când era urmărit de turci, în urma unei bătălii pierdute, s-a retras în pădurile din zona actualei mănăstiri, împreună cu câțiva oșteni.

      Sfânta Mănăstire Arnota este o podoabă arhitecturală și de sihăstrie care împodobește zona de nord a Olteniei. Se află nu departe de Muntele Buila, la 56 km de Râmnicu Vâlcea, spre Târgu Jiu, în județul Vâlcea.

        În vatra călugărească a Sfintei Mănăstiri Arnota se ajunge din localitatea Costești, trecând pe lângă Sfânta Mănăstire Bistrița și urcând spre cariera de calcar din Costești, până la altitudinea de 840 m.

       Legenda întemeierii Sfintei Mănăstiri Arnota spune că Matei Basarab, mai înainte de a ajunge domn al țării, pe când era urmărit de turci, în urma unei bătălii pierdute, s-a retras în pădurile din zona actualei mănăstiri, împreună cu câțiva oșteni. În semn de recunoștință față de Dumnezeu, care l-a scăpat de la moarte, între anii 1633-1634, pe locul în care s-a ascuns, domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a zidit un locaș sihăstresc de închinăciune. El a ctitorit apoi în jurul bisericii chilii pentru călugări și o clopotniță, încadrată de alte clădiri.

        Potrivit cercetărilor arheologice din 1974, efectuate sub egida Direcţiei Monumentelor Istorice, la temelia actualei biserici, atestată documentar într-un zapis din 11 iulie 1636, se găsesc urmele unor ctitorii mai vechi, probabil din lemn, din perioada boierilor Craiovești, nedatate încă.

        Sfânta biserică, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, este una dintre cele mai mici, în rândul bisericilor domnești din țara noastră. Este zidită în formă de cruce, având interiorul împărțit în Sfânt Altar, naos și pronaos. Are abside poligonale și două turle octogonale, una mai mare, deasupra naosului, și alta mai mică, deasupra pridvorului deschis, sprijinit pe șase stâlpi. În exterior, fațadele zidurilor sunt împărțite în două registre, printr-un brâu median, și decorate cu model din cărămidă.

      La 1644, biserica a fost pictată în frescă, atât în interior, cât și în pridvorul deschis, unde a fost zugrăvită Judecata de Apoi. Pictura de la Arnota reprezintă un capitol nou al picturii bisericești din țara noastră, umanizarea figurilor, spiritul nativ și elementele decorative cunoscând lumina zilei în acest loc.

       Pridvorul deschis și turla mică a bisericii au fost adăugate bisericii de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei sale, odată cu reparaţiile effectuate între anii 1705-1706. Îi reconstruieşte catapeteasma, o adevarată operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc, care din 1913 se află la Muzeul Național de Artă din Bucureşti. Tot el renovează pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală.

        Ușa bisericii, sculptată cu multă migală în lemn de castan, păstrează până astăzi o inscripție în limba slavonă, care amintește tot de marele voievod creștin român, canonizat ulterior. Inscripția mărturisește următoarele: Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel logofat, biserica fiind prenoită întru bun gândul Domniei sale.

        De o frumusețe aparte este tabloul votiv al voievodului Matei Basarab și al doamnei Elena, realizat, cel mai probabil, de zugravul Stroe din Târgoviște, cel care a semnat și icoanele vechi de pe catapeteasmă. O icoană celebră este și fresca din pridvor în care apar zugrăviți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, înconjurați de puterile îngerești.

       Evlaviosul ctitor a binecuvântat Sfânta Mănăstire Arnota și cu alte comori de mare preț, precum Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Filip, ale Sfântului Ioan Cură de Aur, ale Sfinților Atanasie și Chiril ai Alexandriei, ale Sfântului Teodor Tiron și ale altor sfinți. Acestea au pornit într-un pelerinaj spectacular, trecând pe la Muzeul Național de Istorie, apoi pe la Sfânta Mănăstire Hurezi, pentru a reveni acasă, la Sfânta Mănăstire Arnota.

      În pronaosul bisericii se păstrează două morminte. De la 1648, mormântul în care a fost reînhumat tatăl ctitorului, Danciu vel vornic, oștean de seamă în armata lui Mihai Viteazul, căzut în luptele din Transilvania, la 1604, și înmormântat mai întâi la Alba Iulia. Iar după răscoala seimenilor din 1655, mormântul în care a fost reînhumat evlaviosul domn Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654 și înmormântat mai întâi la Târgoviște.

     Mormântul voievodului Matei Basarb este acoperit cu o lespede de marmură albă, realizată în stil baroc de meșterul sibian Elias Nicolai, cel mai reprezentativ artist al secolului al XVII-lea din Transilvania. Piatra funerară, prin decorațiile pe care le poartă, constituie singura mărturie arheologică asupra echipamentului militar din acest secol.

        Biserica a fost renovată între anii 1852-1856, de către domnitorul Barbu Ştirbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea voievodului Matei Basarab, deja ruinate, şi a ridicat în locul lor alte clădiri, după planul unor arhitecţi străini.

       La 1934 s-au zidit noi chilii, iar între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul ansamblu monahal de la Arnota, fiind introduse instalaţii de apă şi încălzire centralizată.

        Din 1999, sihăstria de la Arnota este însuflețită de o obște monahală de călugărițe, deși la început ea a fost zidită pentru călugări.