Cunoscută ca una din cele mai vechi și complexe monumente istorice și de artă din România, Mănăstirea Cozia este situată pe malul drept al Oltului la 22 km de Râmnicu Vâlcea și 75 km de Sibiu. Este o ctitorie a marelui voievod al Țării Românești Mircea cel Bătrân, datând din anul 1388.Mănăstirea are hramul Sfânta Treime.
Istoric
Ansamblul mânăstiresc de la Cozia a fost cunoscut la început sub numele de „Mânăstirea Nucet”, abia mai târziu primind numele de „Mânăstirea Cozia”, după muntele din vecinătate. Conform unei legende, ar fi fost construită în apropierea unei alte mănăstiri, ridicată de Negru Vodă.
Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân. A fost sfințită la 18 mai 1388, așa cum reiese din hrisovul lui Mircea cel Bătrân care se spunea:„...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”
Biserica a fost pictată la interior între anii 1390 - 1391.
Mircea cel Bătrân a avut mereu grijă de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii. Astfel, el a întărit drepturilor de proprietate ale mănăstirii asupra mai multor sate și moșii. De asemeni i-a dat dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi țigani care erau folosiți atât la exploatarea sării, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe râurile Olt și Lotru. Din 28 martie 1415 datează un alt hrisov al lui Mircea cel Bătrân, prin care dăruiește „Vama de la Genune” Mănăstirii Cozia.
Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele:
„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.
Istoricii au convenit însă asupra faptului că anul 6809 (1301) inscripționat în piatra acestei pisanii este eronat, corect fiind anul 6894 (1386), așa cum apare în pisania pictată în interiorul bisericii.
Sfântul lăcaș a mai primit și alte donații din partea diferiților voievozi care au urmat pe tronul Țării Românești. Astfel, până la 1500 sunt date un număr de 16 asemenea hrisoave prin care voievozii întăresc posesiunile Mănăstirii Cozia.
Mănăstirea a fost reparată și renovată de mai multe ori de-a lungul timpului de către voievozi ca Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Astfel, în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care îi poartă și acum numele (s-a păstrat pe aceasta și un fragment de inscripție), iar în anul 1517 s-a refăcut pictura. Între anii 1706-1707 (pe vremea lui Constantin Brâncoveanu) a fost construit pridvorul bisericii, în bine-cunoscutul stil „brâncovenesc”. De asemenea, au fost adăugat chiliile cu ceardacuri și s-a reconstruit havuzul cu apă (baptisteriul) din fața bisericii.
În secolul al XIX-lea, clădirile mănăstirii au fost refăcute de domnitorii Țării Românești Gheorghe Bibescu (1843-1848) și Barbu Ştirbei (1849-1856); tot atunci s-au construit și două pavilioane, dintre care se mai păstrează cel din stânga, care a fost reședință domnească de vară.
Mănăstirea Cozia a fost și un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448, se atestă că aici funcționa o „școală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, dregător în timpul marelui voievod Mircea cel Bătrân, care trecuse la viața monahală cu numele Filotei, a compus versuri și imne religioase pentru Mănăstirea Cozia. Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696 lexiconul slavo-român necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care spunea că a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”.
În „Cerdacul lui Mircea”, aflat în corpul de chilii dinspre Olt, Grigore Alexandrescu a scris în vara anului 1842 cunoscuta poezie Umbra lui Mircea la Cozia, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română.
Între anii 1927-1930, biserica cea mare a mănăstirii (cu hramul „Sfânta Treime”) a fost învelită cu tablă. Sfântul lăcaș a fost restaurat în întregime între anii 1958-1962, când s-au consolidat chiliile și cele două paraclise. Lucrările de restaurare au continuat și după 1970, când s-a introdus încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă, prin strădaniile Episcopiei Râmnicului și ale starețului de atunci, Gamaliil Vaida.
Comentarii
Trimiteți un comentariu