Biserica lui Horea din Băile Olănești

 

Biserica de lemn din Albac se află la Băile Olănești în județul Vâlcea și datează din anul 1752. Biserica a fost ridicată în satul natal al lui Horea, erou al iobagilor din Ardeal. Biserica de lemn din Albac a fost prima biserică de lemn ardelenească salvată ca monument istoric în România.

Ea a fost adusă în anul 1907 din Albac, atunci în fostul imperiu Austro-Ungar, și salvată la conacul familiei Brătianu din Florica, în Regatul României. Biserica are o valoare cultural istorică de unicat în patrimoniul românesc prin semnificația istorică, destinul său aparte și prin calitățile formale și tehnice ce o disting drept una dintre cele mai prețioase creații în lemn din Transilvania.

Istoric

Momentul ridicării bisericii de lemn din Albac a fost însemnat în stâlpii laterali ușilor de la iconostas: „Această besearică s-au început la anii Domnului 1752, meseța maiu 25 de zile”.

Pisania bisericii după mutarea și montarea ei la Florica, în 1908: „Această sfântă biserică, cu hramul sfinților Arhangheli, au fost durată prin smerenia și cu arginții credincioșilor țărani români, în satul Albac din Munții Apuseni, la anul de la Hristos 1746. Ci in curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s'au zidit biserica mai mândră în locul acestei sfioase bisericuțe de lemn, care, așa, ajunse în prag de pieire.

Și. aflând-o spre pieire Ion I. C. Brătianu în anul 1907, când străbătând drumurile Ardealului ajunse în Albacul lui Horia, nu s'au îndurat de dânsa, ci au adus-o lemn cu lemn de au înălțat-o aici, pe dealul Floricăi. Și au vrut Ion I. C. Brătianu sä fie târnosită această biserică în care s'au rugat odată Horia pentru norodul său și să fie închinată celor care fără de număr și fără de nume s'au jertfit pre ei întru slava și mărirea norodului român. Și, de preste moarte, împlinindu-se gândul lui Ion I. C. Brătianu, s'au târnosit această sfântă biserică acum, în anul dela Hristos 1941, luna Mai, ziua cea de-a patra.”

Biserica lui Horea

 

Mai stai visând la munţii, ce şoimi şi aur poartă?

Pe vale Arieşul şoptind îl mai auzi?

Pribeagă lângă Argeş, vădană printre duzi,

Biserica pustie şi fără brazi la poartă.

 

Cioplită din puterea molidului şi din

Credinţă strămoşească legată-n bârna dură,

Ce meşter vechi de ţară, cu greaua lui secură

Ţi-a hotărât altarul lui Horia, destin?

 

În jurul tău cresc duzii cu fragedă verdeaţă

Şi iarba crudă-ntinde la soare plase verzi

Să prindă rândunele de umbră. Tu îţi pierzi

Deasupra lor, în frunze, clopotniţa-ndrăzneață.

 

Pe Moţii tăi zadarnic îi mai aştepţi, şi nici

Un preot nu-ţi mai cântă, bătrân, din psaltichie...

Dar azi, cu primăvara, cerească şi pustie,

Slujeşti botez la granguri şi nuntă la furnici.

  

                        1934, Ion Pillat

Sursă text și foto - Wikiwand