Valea Oltului II (fragment din România pitorească de Alexandru Vlahuță - 1902)

 

     De la Cozia-n sus șoseaua urcă șerpuind prin spintecătura din ce în ce mai strâmtă și mai prăpăstioasă a munților. Izvoare limpezi, cu sclipiri de oțel, s-azvârl printre stânci în valurile grele, tulburi, gălbui ale mărețului Olt. Freamătă codrii de vuietul apelor. Departe, pe zările-nalte, vezi, peste pădurile posomorâte, câte-o poiană verde, bătută de soare. Drumul se dă după îndoiturile Oltului schimbând priveliștile ca într-o panoramă, așa că nici nu bagi de seamă cum trec cele cinci ore pe cari le faci cu trăsura de la Râmnic până la graniță. Cam pe la jumătatea acestui drum, cum scapeți de după un morman de stânci năruite, deodată munții se dau la o parte, o luncă veselă, luminoasă se deschide jos la poalele codrilor, vezi înainte un pod alb, mai departe drumul urcă iar și, cotind pe după o coastă, se pierde ca o dungă de fum. În stânga se desface o vale largă, cu livezi și ogoare de porumb așternute la soare.

      Din fundul acestei văi s-aude viind un vuiet, ca un ropot de ploaie — e Lotrul, vijeliosul Lotru, care, izvorând din depărtatele steiuri ale Parângului, taie de-a curmezișul partea de miazănoapte a Vâlcii, deschide plaiuri frumoase, holde neașteptate și vetre de gospodari în ascunzișurile munților, mișcă mori, pive și hierăstraie, și vine mândru să-și verse în Olt undele-i limpezi, ce parc-aduc cu ele coloarea pajiștilor, răcoarea și freamătul codrilor prin cari-au trecut. De pe podul înalt, așternut pe gura Lotrului, ne uităm cum undele verzui ale acestui râu învârstează pânză lată a Oltului, întinzând pe lângă malul din dreapta o fășie luminoasă, ca și cum apele celor două râuri împreunate n-ar vrea să se amestece.

      La câteva minute de-aici, pe valea Lotrului, într-un adevărat colț de rai, e așezat satul Brezoiu. Mulți orășeni iubitori de natură, de liniște și de aer curat vin să-și petreacă vara aici. În fața satului, dincolo de Lotru, se înalță ca un foișor Țurțudanul, de pe al cărui creștet pleșuv și ascuțit se deschid priveliști mărețe în depărtarea zărilor, peste spinările vinete ale munților și pe văile înnoptate de codri, pe fermecătoarele văi, prin cari șerpuiesc, luminoase, cele două râuri. 

      În spatele Țurțudanului se văd la rând trei munți golași, trei namile de stânci ce se rotunjesc în sus ca niște turle uriașe: oamenii de pe-aici le-au dat numele sfinților Mihai, Gavril și Vasile. Tot pe Lotru, dar în fund detot, dincolo de meterezele Părângului, e Voineasa, sat mare și bogat, tăinuit în mijlocul codrilor silhui, într-un luminiș adăpostit, unde iernile sunt dulci și verile răcoroase, și unde viața retrasă și tihnită a acelui cuib de români ne amintește așa de bine veacurile petrecute de strămoșii noștri în ascunzătorile Carpaților, pe când curgeau pe șesurile Dunării puhoaiele de barbari.