VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

Harta Districtului Râmnicu Vâlcea   (1864)          Dimitrie Papazoglu, născut în Bucureşti la 28 martie 1811, “fiul unui comersant de clasa I şi boier de neam din oraşul Slatina”, a slujit vreme de 25 de ani în armata munteană, fiind implicat în diferite acţiuni militare, inclusiv în timpul Revoluţiei de la 1848 sau în stingerea marelui incendiu din Bucureşti din martie 1847.       După ce a ieşit la pensie şi-a dedicat viaţa preocupărilor artistice şi ştiinţifice: a desenat şi publicat tablouri istorice, chipurile domnitorilor, vederi ale monumentelor vechi ale ţării. Tot el a publicat prima hartă a Principatelor Române Unite.         În anul 1864 Dimitrie Papazoglu a publicat „Atlas geografic al României“, care cuprindea hărţi detaliate ale celor 32 de districte ale României, precum şi numeroase informaţii statistice, deosebit de interesante şi de valoroase pentru istoria modernă a ţării noastre. Hărţile, pline de detalii, prezentau: drumurile naţionale şi cele

Muzeul de Artă „Casa Simian” este un muzeu județean din Râmnicu Vâlcea, amplasat în Str. Carol I nr. 25.         Clădirea care adăpostește Muzeul de Artă a aparținut familiei Nae și Tita Simian originari din Săliștea Sibiului, proprietari ai unei fabrici de încălțăminte în Râmnicu Vâlcea, la jumătatea secolului al XX-lea. Casa beneficiază de o structură arhitectonică specifică, însumând două tipuri de spațiu, unul punând în valoare expresivitatea casei vechi a familiei Simian, construită în 1940, de arhitecții Gheorghe Simotta (1891 - 1979) și Nicolae Lupu, ambii de orientare neo-românească, și un altul neutru, funcțional pentru necesitățile unei galerii de artă, construit odată cu transformarea locuinței în muzeu.         Expoziția permanentă a Muzeului de Artă, reunește lucrări de valoare de pictură și de sculptură românească, aparținând unor artiști de renume de la sfârșitul secolului al XIX-lea: N. Grigorescu, Nicolae Vermont, Sabin Popp, Ipolit Strâmbu, Sava

  Albumul General al României, lucrarea ce cuprinde 300 de imagini, a fost structurată în două părţi: partea I a apărut în anul 1901 la Atelierele Stegel&Co. din Dresda şi Berlin, ateliere specializate în fotografie artistică, fotogravură-litografie şi tipografie, iar partea a II-a, trei ani mai târziu, la Editura Socec din Bucureşti.     Autorul imaginilor este Alexandru Antoniu (1860-1925), fotograf care şi-a desfăşurat activitatea în Bucureşti în perioada 1890-1925. În anul 1900, acesta a fost recompensat cu medalia de bronz la Expoziţia universală de la Paris pentru Albumul General al României, publicând, aşa cum arată criticul de artă, Adrian Silvan Ionescu, în studiul, „Fotografi în România. 1840-1940”, alte două albume de mare interes: în 1906 Expoziţia Generală Română 1906 (dedicat M.S. Regelui Carol I, cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie), şi în 1910, Din Bucuresci.     Judeţul Vâlcea este prezentat în ambele părţi - mânăstirile, oraşele dar şi peisajele fr

  Partea a II-a a Albumului General al României cuprinde peste 100 de fotografii ale unor monumente şi clădiri istorice, mănăstiri şi biserici vechi, dar şi imagini ale celor mai cunoscute oraşe din România.    Desigur, nu puteau să lipsească oraşul Râmnicu Vâlcea, Băile Câlimăneşti, Mănăstirea Cozia sau locuri de legendă şi istorie precum Masa lui Traian.      Informaţiile despre locurile prezentate nu mai sunt de actualitate sau poate chiar nu le mai putem considera corecte (de exemplu de unde provine numele oraşului Râmnicu Vâlcea) ci sunt redate exact cum au apărut în acest album.     Reamintesc că Albumul General al României a fost structurat în două părţi: partea I a apărut în anul 1901 la Atelierele Stegel&Co. din Dresda şi Berlin, ateliere specializate în fotografie artistică, fotogravură-litografie şi tipografie, iar partea a II-a, trei ani mai târziu, la Editura Socec din Bucureşti.         Autorul imaginilor este fotograful Alexandru Antoniu (1860-1925).

U nul dintre cele mai frumoase locuri din vechiul Râmnic și cert motiv de mândrie pentru toți râmnicenii a fost și este in continuare Parcul Zăvoi. Numele dat parcului se datorează așezării sale, lângă râul Olănești, zona fiind un zăvoi al râului, adică o pădure crescuta in margine râului, inundata de regula de acesta la revărsări. Parcul este situat in zona de Sud Vest a orașului, intre albia râului Olănești si fostul vad numit Iazul Morilor (asanat la finalul anilor 70). Conform slovelor de pe Obeliscul situat in Parc, "Prin ofisul din 9 August 1850, dat cu prilejul vizitării orașului, Înălțatul Domnitor Barbu Știrbei a hotărât facerea acestei grădini pentru preumblarea obșteasca". Într-adevăr, din cate se pare domnitorul ar fi dat din vistieria personala 100 de icosari pentru amenajarea parcului. Astfel, chiar anul următor, după realizarea exproprierilor are loc trasarea aleilor din parc si se taluzează malurilor celor doua iazuri de moara care trav

      Salinele de la Ocnele – Mari au fost folosite încă din Evul Mediu drept închisoare domnească şi destinată pedepsirii condamnaţilor de drept comun, obligaţi să lucreze în salinele din apropiere. Organizarea modernă a închisorii de la Ocnele Mari este realizată prin decretul de înfiinţare şi regulamentul de funcţionare al penitenciarelor din anul 1874 şi prin aplicarea legii Institutelor de Prevenţie din anul 1926. Penitenciarul a funcţionat până în anul 1964 când, datorită alunecărilor de teren care îi ameninţau perimetrul, a fost evacuat. În perioada 1940-1942, în localul penitenciarului a funcţionat şi Institutul de reeducare a minorilor, evacuat de la Gherla şi transferat, mai apoi, la Slatina. Clădirea propriu-zisă a penitenciarului avea două aripi, cu parter şi etaj, cu un total de 12 camere cu dimensiunea de 6x8 fiecare şi fiind amplasate câte trei pe nivel. Ferestrele camerelor dădeau spre curţi interioare, iar încălzirea în timpul iernii se făcea cu sobe cu lem