VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

         Drumul larg și neted șerpuiește pe malul drept al Oltului. Lungi s-aștern peste luncă umbrele plopilor înșirați pe marginea șoselii; sclipesc în soare ca niște bănuți de argint frunzele sălciilor aplecate pe apă, și e liniște, n-auzi decât șuietul Oltului, în aer e un miros de fân și de pădure, peste dealurile verzi ce se înșiră înaintea noastră se ridică uriaș muntele Cozia, cu creștetul pleșuv în soare. După un ceas și jumătate de drum sosim în Călimănești, sat cuprins și frumos așezat pe malul drept al Oltului. În marginea de sus sunt băile și marele otel, în care vara e atâta lume, și zarvă, și mișcare, că te crezi în mijlocul unui oraș.         Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sunt binefăcătoarele izvoare — vestitele ape minerale de la Căciulata. În fața otelului e un ostrov cu fâneață și drumuri printre copaci, în mijlocul ostrovului e o bisericuță veche, zidită de Neagoe-voievod pe la începutul veacului al șaisprezecelea. Sus, pe malul celălalt, e satul Ji

      Casa care adaposteste expozitia memoriala Anton Pann, este un monument de arhitectura urbana, construit la jumatatea secolului al XVIII-lea, avand foisor si pivnita.   E xpozitia a incercat sa puncteze peregrinarile pe meleagurile Valcii, datand din anii 1826-1828, 1836-1840, ale celui ce a ramas in constiinta urmasilor drept „fiul Pepelei cel istet ca un proverb” si care a fost „dascal de musichie” la scoala organizata pe langa Episcopia Ramnicului.        Anton Pann (1794, Sliven Bulgaria – 1854, Bucuresti) s-a refugiat in 1812 in Bucuresti, iar in 1827 a fost numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul din Rm. Valcea. Indragostit de nepoata staretei de la manastirea Dintr-un Lemn a fugit la Brasov, unde cei doi tineri s-au casatorit la biserica din Schei.       In acest timp a avut loc si schimbarea numelui initial, care a devenit Antonie Pantoleon si mai apoi, mai scurt, Anton Pann dupa cum este redat in tipariturile vremii. Din 1828, revenit la Bucuresti a desfasu

  RÂMNICU-VÂLCII Pe sub seară scoborâm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale și prin marmura care se găsește în munte. A doua zi dimineață suntem în Râmnicu-Vâlcii. Orașul se urcă pe un tapșan trăgănat pe malul drept al Oltului. Biserici multe își înalță turnurile strălucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperișuri mari, înnegrite de ploi, par adâncite în amintirea bunelor vremuri de demult. Așa arăta orașul la vremea când apărea cartea România pitorească (1901)             În fund, dealul Capela îngrădește vederea spre munți; în partea dinspre miazănoapte-i Episcopia, așezată aici de pe la jumătatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazăzi, se-ntinde "zăvoiul" — grădina publică a orașului. Cum ieși din Râmnic pe șoseaua ce suie spre Râul-Vadului, vezi în stânga "Cetățuia", un schituleț înfipt în vârful unui deal înalt și țuguiet, loc de strajă și de apărare în zilele de viforoase-nvăluiri. Reportaj tv din 1968 (lectura din

  PE CHEIA BISTRIȚEI (fragment din România pitorească de Alexandru Vlahuță - 1902) De la mânăstirea Horez în sus, locurile se sălbătăcesc,  văile-s tot mai înguste și mai râpoase, dealurile acoperite de păduri se-ncolăcesc, se-ncalecă, și închid zarea din toate părțile. E așa de adâncă și de sfântă tăcerea, că înaintezi cu grijă, pare că ție frică să nu deștepți, cu zgomotul trecerii tale, cine știe ce ființi legendare adormite de mii de ani în liniștea acestor pustietăți. Amedeo Preziosi - Hurezi După vrun ceas de drum cotit prin strâmtori și desișuri întunecoase, auzi un vuiet, o gâlgâire de izvoare, ca și cum o stăvilă s-ar fi abătut deodată din calea undelor nerăbdătoare, valea se deschide, codrii se trag la o parte, o priveliște neașteptată, negrăit de mândră, se înfățișează ochilor. Sus, pe brâul muntelui din față, răsar dintre copaci turnulețele mânăstirei Arnota, sfânt lăcaș în care se odihnesc oasele bunului și milostivului nostru domn Matei Basarab. Jos, la poalele muntel

  Gala datinilor și obiceiurilor de iarna - Voineasa 1989 Imagini din Arhiva Agerpres

          S tațiunea balneară Călimănești Căciulata a reprezentat un real interes pentru toate tipologiile de turiști, de la cei care râvnesc la o vacanță liniștită în mijlocul naturii, într-o zona muntoasă, până la cei ce debordeaza de energie și caută să aibă parte de experiențe inedite.       De asemenea, efectele curative ale izvoarelor minerale regăsite în aceasta zonă sunt recomandate turiștilor care acuza afecțiuni digestive, renale, metabolice, dermatologice și reumatismale, având ca procedee frecvent utilizate hidroterapia, electrofizioterapia și kinetoterapia.      Situată în partea central-sudica a Romaniei, pe malul drept al Oltului, stațiunea înglobează un numar semnificativ de lăcașuri de cult devenite monumente istorice, mănăstiri, parcuri si cruci comemorative.         Iubitorii de istorie și spiritualitate își pot hrăni sufletul cu splendoarea divina a Mănăstirii Cozia, o bijuterie arhitecturală medievală construită la indemnul lui Mircea cel Batran, dar și cu ad

 În Vâlcea  (fragment din România pitorească de Alexandru Vlahuță, 1902)  Mănăstirea Hurezi (1956 foto  Richard Peter) Pe la nămiezi pornim înainte pe şoseaua netedă, care taie de-a curmezişul dealurile ce se lasă din poalele Parângului şi se-ntind buziş între Olteţ şi Olt până-n câmpiile Romanaţilor. Văi şi coline sunt înecate de soarele arzător de iuliu, şi nici o abureală de vânt. Iarba şi tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. În depărtare, miriştile scânteiază. Pe imaşurile dezvălite, oile stau grămadă, cu botul în pământ, înghesuite una într-alta, ca să-şi ţie umbră. Crâmpei de nor nu se zăreşte, — tot cerul pare că arde deasupra noastră. Aerul tremură de zăpuşală, şi ochii ne dor de-atâta lumină. Într-un nor de praf, şi urmăriţi de o droaie de câini cari ne asurzesc, străbatem satul Fometeşti, aşezat la curmătura dealului Gurguiata, în spatele muntelui Slătioara; şi pe la toacă ajungem în târguşorul Horez, aşternut pe opcina Ursanilor, cu dughenile lu