VÂLCEA ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE

       De la Cozia-n sus șoseaua urcă șerpuind prin spintecătura din ce în ce mai strâmtă și mai prăpăstioasă a munților. Izvoare limpezi, cu sclipiri de oțel, s-azvârl printre stânci în valurile grele, tulburi, gălbui ale mărețului Olt. Freamătă codrii de vuietul apelor. Departe, pe zările-nalte, vezi, peste pădurile posomorâte, câte-o poiană verde, bătută de soare. Drumul se dă după îndoiturile Oltului schimbând priveliștile ca într-o panoramă, așa că nici nu bagi de seamă cum trec cele cinci ore pe cari le faci cu trăsura de la Râmnic până la graniță. Cam pe la jumătatea acestui drum, cum scapeți de după un morman de stânci năruite, deodată munții se dau la o parte, o luncă veselă, luminoasă se deschide jos la poalele codrilor, vezi înainte un pod alb, mai departe drumul urcă iar și, cotind pe după o coastă, se pierde ca o dungă de fum. În stânga se desface o vale largă, cu livezi și ogoare de porumb așternute la soare.         Din fundul acestei văi s-aude viind un vuiet, ca un rop

  LOTUS (1963 - 1986 / Rm. Vâlcea / beat, hard rock)   Origine   Ramnicu Valcea Gen muzical   Beat, Hard Roc k Ani de activitate   1963 – 1986            Nu este deloc intamplator faptul ca Ramnicu Valcea este unul dintre polii importanti ai rock-ului romanesc, aici luand finita una dintre primele “formatii de chitare electrice” din tara: Lotus. Mai mult decat atat, trupa a rezistat pana in anii ’80, spre deosebire de majoritatea trupelor saizeciste de la noi. Bucurandu-se de un succes remarcabil pe plan local, cu perioade in care a avut un cuvand de spus si la nivel national, trupa a reusit sa se adapteze si astfel sa supravietuiasca cateva decenii in jurul fondatorului si a liderului Nell Ciorascu. De mentionat este prezenta in trupa, in anumite perioade, a marelui chitarist Sorin Tudoran, nume de referinta a rock-ului romanesc. In plus, Lotus are si meritul de a fi un exemplu pentru alte trupe valcene importante, care vor lua fiinta in anii ’70 si ‘80.   Membri  

         Drumul larg și neted șerpuiește pe malul drept al Oltului. Lungi s-aștern peste luncă umbrele plopilor înșirați pe marginea șoselii; sclipesc în soare ca niște bănuți de argint frunzele sălciilor aplecate pe apă, și e liniște, n-auzi decât șuietul Oltului, în aer e un miros de fân și de pădure, peste dealurile verzi ce se înșiră înaintea noastră se ridică uriaș muntele Cozia, cu creștetul pleșuv în soare. După un ceas și jumătate de drum sosim în Călimănești, sat cuprins și frumos așezat pe malul drept al Oltului. În marginea de sus sunt băile și marele otel, în care vara e atâta lume, și zarvă, și mișcare, că te crezi în mijlocul unui oraș.         Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sunt binefăcătoarele izvoare — vestitele ape minerale de la Căciulata. În fața otelului e un ostrov cu fâneață și drumuri printre copaci, în mijlocul ostrovului e o bisericuță veche, zidită de Neagoe-voievod pe la începutul veacului al șaisprezecelea. Sus, pe malul celălalt, e satul Ji

      Casa care adaposteste expozitia memoriala Anton Pann, este un monument de arhitectura urbana, construit la jumatatea secolului al XVIII-lea, avand foisor si pivnita.   E xpozitia a incercat sa puncteze peregrinarile pe meleagurile Valcii, datand din anii 1826-1828, 1836-1840, ale celui ce a ramas in constiinta urmasilor drept „fiul Pepelei cel istet ca un proverb” si care a fost „dascal de musichie” la scoala organizata pe langa Episcopia Ramnicului.        Anton Pann (1794, Sliven Bulgaria – 1854, Bucuresti) s-a refugiat in 1812 in Bucuresti, iar in 1827 a fost numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul din Rm. Valcea. Indragostit de nepoata staretei de la manastirea Dintr-un Lemn a fugit la Brasov, unde cei doi tineri s-au casatorit la biserica din Schei.       In acest timp a avut loc si schimbarea numelui initial, care a devenit Antonie Pantoleon si mai apoi, mai scurt, Anton Pann dupa cum este redat in tipariturile vremii. Din 1828, revenit la Bucuresti a desfasu

  RÂMNICU-VÂLCII Pe sub seară scoborâm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale și prin marmura care se găsește în munte. A doua zi dimineață suntem în Râmnicu-Vâlcii. Orașul se urcă pe un tapșan trăgănat pe malul drept al Oltului. Biserici multe își înalță turnurile strălucitoare dintre copaci; case vechi, tupilate sub coperișuri mari, înnegrite de ploi, par adâncite în amintirea bunelor vremuri de demult. Așa arăta orașul la vremea când apărea cartea România pitorească (1901)             În fund, dealul Capela îngrădește vederea spre munți; în partea dinspre miazănoapte-i Episcopia, așezată aici de pe la jumătatea veacului al paisprezecelea; dincolo, spre miazăzi, se-ntinde "zăvoiul" — grădina publică a orașului. Cum ieși din Râmnic pe șoseaua ce suie spre Râul-Vadului, vezi în stânga "Cetățuia", un schituleț înfipt în vârful unui deal înalt și țuguiet, loc de strajă și de apărare în zilele de viforoase-nvăluiri. Reportaj tv din 1968 (lectura din

  PE CHEIA BISTRIȚEI (fragment din România pitorească de Alexandru Vlahuță - 1902) De la mânăstirea Horez în sus, locurile se sălbătăcesc,  văile-s tot mai înguste și mai râpoase, dealurile acoperite de păduri se-ncolăcesc, se-ncalecă, și închid zarea din toate părțile. E așa de adâncă și de sfântă tăcerea, că înaintezi cu grijă, pare că ție frică să nu deștepți, cu zgomotul trecerii tale, cine știe ce ființi legendare adormite de mii de ani în liniștea acestor pustietăți. Amedeo Preziosi - Hurezi După vrun ceas de drum cotit prin strâmtori și desișuri întunecoase, auzi un vuiet, o gâlgâire de izvoare, ca și cum o stăvilă s-ar fi abătut deodată din calea undelor nerăbdătoare, valea se deschide, codrii se trag la o parte, o priveliște neașteptată, negrăit de mândră, se înfățișează ochilor. Sus, pe brâul muntelui din față, răsar dintre copaci turnulețele mânăstirei Arnota, sfânt lăcaș în care se odihnesc oasele bunului și milostivului nostru domn Matei Basarab. Jos, la poalele muntel

  Gala datinilor și obiceiurilor de iarna - Voineasa 1989 Imagini din Arhiva Agerpres